Sorin Grindeanu anunță că social democrații vor susține bugetul în Parlament, dar va depune amendamente: ”PSD va depune amendamente în Parlament pentru a asigura finanțarea integrală a Pachetului de Solidaritate, adică a sprijinului pentru 3,5 milioane de familii”

Președintele Sorin Grindeanu a transmis duminică o scrisoare deschisă către premierul Ilie Bolojan, după ședința Consiliului Politic Național al Partidului Social Democrat. Liderul social-democrat a anunțat că PSD va vota bugetul de stat pentru anul 2026, însă va susține modificări și amendamente în Parlament pentru a include măsuri pe care partidul le consideră esențiale.
George Russo
15 mart. 2026, 21:46
Sorin Grindeanu anunță că social democrații vor susține bugetul în Parlament, dar va depune amendamente: ”PSD va depune amendamente în Parlament pentru a asigura finanțarea integrală a Pachetului de Solidaritate, adică a sprijinului pentru 3,5 milioane de familii”

Scrisoarea vine în contextul tensiunilor din coaliția de guvernare privind politica economică și structura bugetului. Grindeanu afirmă că PSD își dorește includerea în buget a unor măsuri sociale, în special finanțarea integrală a așa-numitului „Pachet de Solidaritate”, destinat sprijinirii unor categorii vulnerabile.

”Prin prezenta, vă anunţ oficial că în cadrul şedinţei Consiliului Politic Naţional al Partidului Social Democrat, analizând toate argumentele raţionale, am decis să votăm bugetul de stat pentru anul 2026 – un buget trimis în Parlament cu o nepermisă întârziere. Vom susţine însă modificările pe care le considerăm obligatorii pentru ca bugetul să conţină şi viziunea noastră social-democrată”, spune Sorin Grindeanu.

În documentul adresat premierului, liderul PSD susține că social-democrații au decis să susțină bugetul, dar vor depune amendamente pentru finanțarea unor programe sociale.

”Vă adresez această scrisoare deschisă în calitatea mea de preşedinte al Partidului Social Democrat, principala formaţiune politică din Parlament, pentru a pune capăt unui simulacru de dialog care are loc, de prea mult timp, în şedinţele coaliţiei de guvernare. PSD a intrat la guvernare pentru a aduce stabilitate şi protecţie românilor, nu pentru a fi complice la un experiment economic dezastruos, bazat pe o austeritate oarbă şi profund inechitabilă. Prin prezenta, vă anunţ oficial că în cadrul şedinţei Consiliului Politic Naţional al Partidului Social Democrat, analizând toate argumentele raţionale, am decis să votăm bugetul de stat pentru anul 2026 – un buget trimis în Parlament cu o nepermisă întârziere. Vom susţine însă modificările pe care le considerăm obligatorii pentru ca bugetul să conţină şi viziunea noastră social-democrată”, spune Grindeanu.

Liderul PSD afirmă că partidul va propune în Parlament amendamente pentru finanțarea integrală a programului social destinat sprijinirii mai multor categorii de persoane vulnerabile.

”PSD va depune amendamente în Parlament pentru a asigura finanţarea integrală a Pachetului de Solidaritate, adică a sprijinului pentru 3,5 milioane de familii – pensionari cu venituri mici, copii cu dizabilităţi, mame sau veterani, care suferă cel mai mult în urma măsurilor de austeritate din ultimul an”, a adăugat acesta.

Citește și: Ilie Bolojan acuză PSD că ar copia discursul public al AUR: ”Ne învârtim în aceeași retorica populistă. Nu aveam toate datele când am făcut acest guvern?”

Grindeanu susține că decizia de a depune amendamente a fost luată pentru a depăși blocajul din cadrul coaliției de guvernare.

”Am ales această variantă democratică pentru a depăşi blocajul pe care l-aţi creat la nivelul coaliţiei prin neacceptarea solicitărilor rezonabile ale PSD şi invităm toate forţele politice din Parlament să susţină acest demers. Aceasta este poziţia mea, în urma mandatului ferm al întregului partid. Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români şi nu mai pot gira o atitudine de sfidare permanentă la adresa PSD, partidul care asigură stabilitatea Coaliţiei cu o pondere de 46% din actuala guvernare”, a mai scris premierul.

În scrisoarea adresată premierului, liderul social-democrat critică și politica economică a Guvernului, afirmând că abordarea Executivului ar fi devenit „inacceptabilă”.

”La nivel politic şi guvernamental, abordarea dumneavoastră a devenit inacceptabilă: în loc să fiţi un scut puternic pentru românii de rând şi companiile româneşti, aţi devenit un sprijin puternic pentru multinaţionale. Să spunem lucrurilor pe nume, ca să înţeleagă toţi românii, domnule prim-ministru Bolojan: Aţi tăiat la jumătate impozitul pentru multinaţionale. Aţi revocat măsura care oprea externalizarea profiturilor pentru multinaţionale. Prin aceste decizii, aţi luat miliarde de lei din bugetul statului şi i-aţi lăsat cadou bogaţilor. Aţi ales deliberat să vă lipsiţi de resurse vitale pentru a servi interesele marilor corporaţii. Şi acum ne cereţi ”responsabilitate” când discutăm dacă un copil dizabilităţi trebuie să primească o creştere de la 80 de lei la 199 de lei din partea statului. Aceasta nu este responsabilitate, domnule prim-ministru Ilie Bolojan! V-am spus de mai multe ori în şedinţele Coaliţiei că nu suntem de acord cu această abordare. Nu v-a interesat… ”, scrie Grindeanu în scrisoarea deschisă.

Președintele PSD susține că partidul nu va sprijini politici care, în opinia sa, favorizează companiile mari în detrimentul categoriilor vulnerabile.

”O spun încă o dată, public, ca să fie clar pentru toată lumea! PSD nu va gira niciodată o politică prin care bogaţii devin mai bogaţi, iar cei slabi sunt abandonaţi! Planul economic pe care l-aţi implementat este o colecţie de greşeli majore, care a dus ţara în recesiune. Realitatea cifrelor vă contrazice retorica: Avem 6 luni consecutive de cădere a consumului din cauza creşterilor de TVA (cota generală şi cote reduse) şi a accizelor impuse de dumneavoastră! Avem 6 luni de scădere consecutivă a puterii de cumpărare a salariilor, cea mai mare din ultimii 15 ani! Avem cea mai drastică reducere a puterii de cumpărare a pensiilor din ultimul sfert de secol! În tot acest timp, planul de relansare economică propus de PSD încă din septembrie 2025 a fost amânat 6 luni, întârziat şi blocat de dumneavoastră. Din ce să crească economia dacă aţi sabotat toate motoarele de creştere?”, afirmă Grindeanu.

Citește și: EXCLUSIV Victor Ponta: ”Lui Bolojan și altora le e frică de propaganda USR. În istorie, doar naziștii, comuniștii și acum useriștii se războiesc cu copiii”

Potrivit preşedintelui PSD, lista greşelilor premierul ”este lungă şi dureroasă”.

”⁠Guvernare pentru 5% cei mai bogaţi, austeritate pentru 95% dintre români. Aţi pus povara pe clasa mijlocie şi pe cele 5,2 milioane de români care trăiesc în sărăcie, refuzând alte soluţii care ar fi aşezat povara echitabil. Aţi lovit în cei vulnerabili. Măsurile dumneavoastră au adus suferinţă femeilor gravide, veteranilor şi persoanelor cu dizabilităţi, provocând tensiuni sociale enorme prin încasarea contribuţiilor de sănătate, chiar dacă nu fost încasări semnificative la buget. Aţi accelerat criza. Dacă scoatem efectul inflaţiei din încasările de TVA, creşterea reală este de doar 0,9%, iar la accize impactul real este pe minus 5%! Aţi lovit economia fără a rezolva problema bugetară. Aţi lovit puternic în structura sistemului de educaţie, vulnerabilizând viitorul României. Sunt sute de profesori care pleacă din sistem şi mii de copii care nu vor mai beneficia de experienţa lor. Iar bugetul pe care-l propuneţi la Educaţie nu aduce vreo îmbunătăţire, ci o înrăutăţire a situaţiei. ⁠Aţi blocat investiţiile şi aţi redus consumul. Prin creşteri de TVA, accize şi blocarea măsurilor de relansare, aţi asigurat intrarea rapidă în recesiune. ⁠Aţi ales multinaţionalele în detrimentul IMM-urilor româneşti. Scutirile de taxe pentru corporaţii prin reducerea IMCA şi eliminarea limitei de deductibilitate înseamnă un minus de 3 miliarde lei anual! Exact cât povara pusă pe cei peste 200.000 de profesori. În schimb, aruncaţi 100.000 de IMM-uri româneşti în faliment. ⁠Inflaţia de 10% este o taxă ascunsă, domnule Ilie Bolojan! Alegerea dumneavoastră de a creşte taxe indirecte, TVA, accize, a dublat inflaţia. BNR confirmă: fără aceste creşteri, inflaţia ar fi fost la jumătate. Aţi implementat o austeritate sălbatică pentru cei care muncesc, lăsând evaziunea neatinsă la 10% din PIB, ignorând arieratele de 37 miliarde lei. Astfel s-a ajuns la 95% din povara pe muncă şi 5% pe capital”, enumeră liderul PSD.

Sorin Grindeanu face referire şi la declaraţiile alarmiste ale premierului.

”Să nu uităm, declaraţiile dumneavoastră alarmiste repetate, inclusiv cele din presa internaţională, că ţara este în incapacitate de plată, care au speriat investitorii şi au ţinut dobânzile sus, blocând economia”, spune Grindeanu.

Citește și: De câți ani ar avea nevoie Ciucu pentru a rezolva problemele Primăriei Capitalei: ”Îmi doresc încă două mandate. Lucrurile astea se fac într-un ciclu de 10 ani”

”Domnule Ilie Bolojan, ca preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor, vă spun clar: PSD refuză să mai participe la falimentul României!
Prin urmare, PSD va susţine adoptarea neîntârziată a următoarelor măsuri: Amendarea în Parlament a Pachetului de Solidaritate, un sprijin real pentru 3 milioane de beneficiari, inclusiv majorarea indemnizaţiilor pentru copiii cu dizabilităţi şi sprijin pentru familiile monoparentale, cu un impact bugetar minor, de doar 0,16% din PIB. ⁠Includerea acestor măsuri în Bugetul de Stat pe 2026, un buget care trebuie să fie bazat pe investiţii masive şi sprijin real pentru categoriile vulnerabile”, spune preşedintele PSD.

Potrivit liderului PSD, decizia corectă pentru milioane de români va fi luată în Parlament.

”Susţineţi cerinţele rezonabile ale PSD şi ale celorlalte partide din Coaliţie sau asumaţi-vă consecinţele politice. Şi noi vom face acelaşi lucru, dar în beneficiul românilor!”, afirmă Grindeanu în finalul scrisorii deschise.

PNL a avertizat duminică partenerul de guvernare de la PSD să nu transforme dezbaterea bugetului într-un exerciţiu politic şi să respecte regulile stabilite în coaliţie, arătând că, după criza bugetară creată în anii trecuţi, România riscă să fie împinsă spre o nouă criză politică.

PNL atrage atenţia că amendamentele la buget trebuie discutate în cadrul Coaliţiei şi asumate de Guvernul susţinut de majoritatea parlamentară, nu negociate în culise sau impuse prin voturi surpriză în Parlament.

Liberalii arată că orice altă atitudine situează PSD în afara acordului politic.

Citește și: Dumitru Dragomir anunţă ce se va întâmpla cu Ilie Bolojan. „Tu te legi de ăştia?”

 

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Marea surpriză a lui Mirel Rădoi în echipa de start de la FCSB: Chiricheş, titular cu Metaloglobus, așa cum a anunțat Fanatik. Ce se întâmplă cu Târnovanu. Update exclusiv
Capital.ro
Legăturile controversate ale lui Călin Georgescu. Înregistrarea apărută online: Mi-a zis că el e susținut de foștii ofițeri
Playtech.ro
Parbrize sau parbrizuri, care este varianta de plural corectă? Greșeala pe care mulți români o fac fără să știe
Adevarul
Ce țări europene pot fi lovite de dronele și rachetele iraniene dacă Iranul ar ataca Europa. Care este cel mai mare risc
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Sorin Cârțu l-a făcut praf pe fostul conducător din fotbalul românesc: ”Din cauza fraierului s-a stricat tot!”
MediaFlux
Theo Rose a vorbit despre plecarea de la Vocea României. Ce se întâmplă, de fapt, cu artista: „Am simțit că nu mai are sens să…”
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj