Sorin Grindeanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, îi ameninţă pe parlamentarii opoziţiei, care au făcut scandal în plen: „Nu vor scăpa nepedepsiţi. Există pedepse pe care nu voi ezita să le aplic”

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a reacționat miercuri după incidentele din plenul reunit al Parlamentului, unde opoziția a protestat în timpul dezbaterilor privind solicitarea Statelor Unite de a disloca temporar avioane și trupe în România. Decizia analizată de legislativ a fost transmisă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), în contextul tensiunilor de securitate generate de conflictul din Orientul Mijlociu.
George Russo
11 mart. 2026, 22:48
Sorin Grindeanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, îi ameninţă pe parlamentarii opoziţiei, care au făcut scandal în plen:

Dezbaterile au fost marcate de proteste și întreruperi din partea unor parlamentari ai opoziției, în special din AUR și SOS, care au contestat procedura și au acuzat grăbirea votului fără consultări suficiente. În aceste condiții, conducerea ședinței a decis închiderea dezbaterilor și trecerea la votul asupra solicitării.

Sorin Grindeanu a declarat că a încercat să acorde cuvântul tuturor grupurilor parlamentare, în conformitate cu regulamentul, însă a fost nevoit să intervină atunci când dezbaterile au depășit cadrul procedural.

„Atunci când lucrurile au degenerat, am oprit dezbaterile, am supus la vot oprirea acestor dezbateri şi am trecut la votul efectiv.

Asta nu înseamnă că cei care au încălcat regulamentul vor rămâne nepedepsiţi, pentru că există în regulament diverse pedepse, pe care n-am nicio ezitare să le aplic, pornind inclusiv de la reducerea indemnizaţiei şi toate lucrurile pe care le ştiţi.

Asemenea comportamente, din punctul meu de vedere, nu-şi au locul”, a menţionat Grindeanu.

În plenul reunit, președintele Camerei Deputaților a argumentat că aprobarea solicitării Statelor Unite este justificată de contextul geopolitic actual și de obligațiile României în cadrul NATO și al Uniunii Europene.

Citeşte şi: Declarațiile făcute de Mihai Fifor după votul privind dislocarea temporară a unor echipamente militare și forțe americane în România: „O decizie corectă și firească”

„Ne aflăm într-un context de securitate națională fără precedent. Conflictul din Orientul Mijlociu se suprapune peste războiul din Ucraina, aflat deja într-o fază prelungită. Acest cumul de tensiuni obligă UE și NATO să își adapteze rapid și realist abordările economice și militare.

România, ca stat membru al ambelor structuri, are nu doar dreptul, ci și responsabilitatea de a contribui activ la asigurarea securității regionale, în special în zona de sud-est a Europei și la Marea Neagră”, a precizat Sorin Grindeanu în plenul reunit.

Discursul acestuia a fost întrerupt de proteste și zgomote din sală. În paralel, parlamentarii AUR și SOS s-au deplasat la Comisia de Apărare a Camerei Deputaților, unde au încercat să participe la discuțiile privind solicitarea americană, însă au fost scoși din sală deoarece ședința era clasificată.

Liderul AUR, George Simion, a criticat decizia privind desfășurarea de trupe americane pe teritoriul României și a acuzat majoritatea parlamentară că a grăbit votul fără consultări suficiente cu opoziția.

Citeşte şi: Virgil Popescu, vechiul „prieten” al lui George Simion, îl atacă pe preşedintele AUR pentru abţinerea la votul privind dislocarea echipamentelor militare ale SUA în România: „O poziţie moscovită. Aţi dezertat”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT