Sorin Ovidiu Vîntu, internat în stare gravă la Spitalul Fundeni

Sorin Ovidiu Vîntu a fost internat de urgenţă la Institutul Clinic Fundeni din Capitală. Starea de sănătate a omului de afaceri este gravă, potrivit Gândul.
Romania TV
21 aug. 2020, 10:04
Sorin Ovidiu Vîntu, internat în stare gravă la Spitalul Fundeni

Sorin Ovidiu Vîntu a fost internat de urgență, noaptea trecută, la Institutul Clinic Fundeni din Capitală. Surse medicalecitate de Gândul au declarat că omul de afaceri a fost adus la spital într-o stare precară, primele investigații scoțând la suprafață o infecție generalizată.

Sorin Ovidiu Vîntu este unul dintre cei mai controversați milionari ai României. El a fost eliberat condiționat din închisoare în luna martie a acestui an, printr-o decizie a Tribunalului București, după ce a executat parțial o condamnare de 11 ani de închisoare, rezultată din contopirea unor pedepse primite în mai multe dosare.

Ultima condamnare de 10 ani închisoare îi fusese aplicată lui Vîntu în aprilie 2018, într-un dosar privind delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA. El mai avea, totodată, și alți 8 ani închisoare primiți în dosarul FNI (februarie 2017), 6 ani şi 2 luni închisoare în dosarul falimentării companiei Petromservice (iulie 2016), 2 ani închisoare pentru favorizarea lui Nicolae Popa (ianuarie 2014) și un an închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă (iunie 2012).

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Cel mai mare regret al cântăreței Nico! Are legătură cu trupa B.U.G. Mafia
Fanatik.ro
Cum a reușit un influencer să piardă 4 milioane de dolari într-o săptămână pe partidele de la Cupa Mondială. Pe ce meciuri a pariat
Capital.ro
Pensie 2026. Pensionarii care trebuie să depună cerere pentru bani în plus. Casa de Pensii nu face automat recalcularea
Playtech.ro
Ce ar însemna pentru România intrarea în „junk”. Cum ar putea fi afectați direct românii, de la rate la taxe
Adevarul
Atac spectaculos în Marea Neagră. Ucrainenii au scufundat nava rusă „Izumrud”, implicată în incidentul din strâmtoarea Kerci
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie și-a pierdut viața în Alba Iulia, după ce a fost aruncată câțiva metri de o mașină. Tragedia a avut loc pe trecerea de pietoni
iamsport.ro
Mitică Dragomir șterge pe jos cu finanțatorul din SuperLiga: ”Vai de mine, am ținut cu el, dar nu îmi place! Ce să facă antrenorul?!”
MediaFlux
Horoscop 15 iulie: Ghinion pentru trei zodii, noroc neașteptat pentru altele. Ziua care poate schimba totul
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?