Sorina Pintea: Spitale regionale se vor construi, dar nu la termenele stabilite iniţial de BEI. Cât vor costa spitalele

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a prezentat, marţi, detalii despre construcţia celor trei spitale regionale care ar urma să fie realizate din fonduri europene. De asemenea, ministrul Rovana Plumb a precizat că României i-a fost alocată în acest exerciţiu financiar suma de 150 de milioane de euro, faţă de 1,2 miliarde de euro cât ar costa realizarea celor trei spitale regionale.
Romania TV
02 apr. 2019, 16:35
Sorina Pintea: Spitale regionale se vor construi, dar nu la termenele stabilite iniţial de BEI. Cât vor costa spitalele

Miniştrii Sorina Pintea, Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici au prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, detalii despre realizarea spitalelor regionale.

Sorina Pintea a afirmat că trei dintre acestea ar fi trebuit realizate cu ajutorul fonurilor europene, demersurile fiind iniţiate încă din 2008.

Sorina Pintea a relatat că a existat o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, dar şi cu comisarul european Corina Creţu, aceasta din urmă propunând etapizarea instestiţiilor, pentru suplimentarea sumelor.

”A fost o discuţie foarte constructivă pentru că doamna comisar a făcut propunerea fazării acestor spitale, implementarea acestor spitale în două etape. În prima etapă, care reprezintă această etapă de finanţare, se propunea a se face licitaţiile pentru proiectul tehnic, licitaţii pentru pregătirea personalului, precum şi pregătirea tehnică pentru începerea construcţiei, urmând ca, în a doua etapă de finanţare, să solicităm o suplimentare a fondurilor alocate Programului Operaţional Regional pentru aceste spitale. Prin urmare, tot în decembrie 2018, Ministerul Sănătăţii a propus şi a fost aprobat în Guvern un memorandum prin care se doreşte fazarea acestor spitale, tocmai pentru a putea beneficia de sume suplimentare. Am considerat că propunerile noastre sunt obiective, în sensul că nu poţi utiliza 50 de milioane de euro pentru a finanţa un spital care costă 400 de milioane de euro”, a spus Sorina Pintea, potrivit News.ro.

Aceasta a afirmat că au fost făcute ”toate demersurile pentru a se putea realiza aceste spitale, dar cu obiectivitate şi cu realism”.

”Tot ce pot să vă asigur este că se vor construi aceste spitale, indiferent de polemica care este în jurul lor, dar am vrut să vă prezint această cronologie pentru că se discută de foarte multă vreme. În 2008, au fost elaborate studiile de fezabilitate care au costat 32 de milioane de euro şi care sunt în acest moment în arhiva ministerului. În 2014, am avut o Hotărâre de Guvern, până în 2016, în decembrie, nu s-a mai gândit nimeni. Efectiv, studiile de fezabilitate au început să fie lucrate din 2018. Eu spun că am făcut progrese importante şi că aceste spitale se vor construi. E adevărat, nu atunci când ne-am fi dorit, nu la termenele pe care consultanţii, şi insist, consultanţii Băncii Europene de Investiţii au stabilit iniţial, dar se vor construi”, a mai spus Pintea.

La rândul său, ministrul Rovana Plumb a oferit date cu pricire la alocările de fonduri europene.

”Aş vrea să pornesc de la alocare, pentru a nu mai exista discuţii, pentru că, dincolo de declaraţii, dincolo de tot felul de comentarii făcute într-un registrul electoral, situaţia privind fondurile europene în România este arătată de către cifre. România are pe acest exerciţiu financiar 2014-2020 o sumă alocată de 820 de milioane de euro pentru tot ceea ce înseamnă investiţii în Sănătate în România. Suma se compune din 150 de milioane de euro alocate pentru cele trei spitale regionale,  346 de milioane de euro pentru tot ceea ce înseamnă analize medicale, tratamente precoce şi instruirea cadrelor medicale şi 365 de milioane de euro investiţii privind extinderea şi modernizarea Unităţilor de Primiri Urgenţe şi a ambulatoriilor de pe lângă spitalele de urgenţă judeţene. 150 de milioane de euro alocaţi pentru cele trei spitale regionale, acoperă doar documentaţia tehnică pentru că suma totală necesară pentru a finaliza acestei spitale regionale, conform devizelor estimative propuse de către Banca Europeană de Investiţii, este de 1,2 milioaede de euro”, a spus Rovana Plumb.

Aceasta a afirmat că România a mai depus proiecte, doar pentru Sănătate, pentru care ar mai avea nevoie de 400 de milioane de euro, fără alocarea necesară pentru cele trei spitale regionale.

Comisarul european Corina Creţu a declarat, sâmbătă, la Iaşi că, la finalul mandatul său la Bruxelles rămâne cu un gust amar că Guvernul român a ignorat aproape total şansa obţinerii banilor europeni pentru a demara proiectele mari de infrastructură.

”Noi, Comisia Europeană, nu ştim cum să procedăm nici cu spitalele regionale mai departe. Suntem aproape de luna aprilie şi încă nu avem depuse studiile de fezabilitate pentru spitale. Aşteptăm să fie aprobate de Guvern. Am două regrete: spitalele regionale şi autostrada Moldovei“, a declarat Corina Creţu.

În 11 ianuarie, Corina Creţu a afirmat, într-o emisiune la Digi 24, că miniştrii Sănătăţii din România s-au schimbat „de câteva ori” de la momentul la care s-a discutat iniţial despre cele trei spitale regionale, iar potrivit noii concepţii a miniştrilor cele trei spitale sunt mai mari decât au fost gândite iniţial şi studiile de fezabilitate arată „o diferenţă foarte mare” între conceptul iniţial şi cel actual.

„Se ajunge la 1,2 – 1,5 miliarde de euro pentru toate cele trei spitale. (…) Aceste costuri ar acoperi proiectarea, construcţia, echipamentele necesare. Eu am spus foarte clar: sunt gata să discutăm orice variantă şi am lăsat sută la sută în mâna autorităţilor române să decidă cum vor să procedeze în continuare, în primul rând cum va fi acoperită diferenţa între finanţarea alocată în cadrul POR de 300 de milioane – 150 de milioane partea europeană, 150 de milioane buget naţional şi costul estimat al investiţiilor care e între 1,2 şi 1,5 (miliarde de euro – n.r.) aşa cum rezultă din studiile de fezabilitate”, a spus Corina Creţu.

Întrebată dacă cele trei spitale regionale ar putea fi finanţate înainte de exerciţiul financiar care începe în anul 2020, Corina Creţu a răspuns: „Pot fi finanţate dacă Guvernul decide să solicite Comisiei Europene realocarea Fondurilor din cadrul Programului Operaţional Regional sau din alte programe operaţionale, sau ideea fazării, dar pentru a fi fazate în primul rând trebuie să primim proiectele pentru a fi analizate şi apoi fazate. Proiectele nu au ajuns la Comisia Europeană”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT