SOS România, partidul Dianei Şoşoacă, mai pierde doi parlamentari. „Suveraniştii” părăsesc corabia care se scufundă

Partidul SOS România, condus de europarlamentara Diana Șoșoacă, se confruntă cu un nou val de plecări din rândul aleșilor săi. Surse politice au confirmat că senatoarea Olga Onea și deputatul Florin Jianu și-au depus astăzi demisia din grupul parlamentar al formațiunii.
Mircea Filipescu
28 mai 2025, 17:37
SOS România, partidul Dianei Şoşoacă, mai pierde doi parlamentari.

Olga Onea, președinta filialei SOS România Galați, și Florin Jianu, deputat ales din partea aceleiași organizații județene, se alătură astfel altor parlamentari care au decis să părăsească rândurile partidului în ultimele luni. Jianu este cunoscut în plan local ca fost director al SC Polaris M Holding SRL Mangalia și fost administrator public al municipiului Mangalia.

Demisiile celor doi vin într-un context de instabilitate profundă în interiorul SOS România. În luna februarie, patru deputați ai partidului – Ecaterina-Mariana Szoke, Cosmin Andrei, Ștefan-Alexandru Băișanu și Alexandrin Moiseev – au plecat din grupul parlamentar, invocând diferențe de viziune și nemulțumiri legate de modul de conducere al partidului.

Tot atunci, și doi senatori ai formațiunii au decis să devină neafiliați.

Tensiunile interne s-au accentuat în luna martie, când liderul grupului parlamentar, Dumitru Coarnă, și-a anunțat demisia. Într-un mesaj tranșant, acesta a invocat comportamentul public al liderului formațiunii, Diana Șoșoacă, ca motiv principal al plecării.

Citeşte şi: Gigi Becali comentează căderea lui Călin Georgescu în hăurile istoriei: „La revedere!”

„Din cauza injuriilor, blestemelor” adresate de președinta partidului electoratului suveranist, a explicat atunci Coarnă.

Partidul SOS România a intrat în actuala legislatură cu un total de 38 de parlamentari – 27 de deputați și 11 senatori. Însă, în mai puțin de un an de la obținerea mandatelor, formațiunea pare să se confrunte cu o erodare accelerată a grupului parlamentar, pe fondul unui leadership considerat de unii membri ca fiind autoritar și conflictual.

Citeşte şi: Consultări pentru formarea noului Guvern. Nicușor Dan a chemat partidele la Cotroceni. Ce a discutat președintele cu PSD, PNL, USR și UDMR

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ce echipă susțin Elizabeth Omoregie și Gabriela Moreschi la Cupa Mondială 2026. Cum s-au îmbrăcat fostele jucătoare de la CSM București
Capital.ro
Datoria publică a României urcă spre 90% din PIB. Estimările Comisiei Europene nu arată bine
Playtech.ro
De ce sunt atât de puternice cutremurele din Venezuela. Explicaţia geologilor despre fenomenul care se produce în adâncul Pământului
Adevarul
Scenariul alegerilor anticipate prinde contur. Un fost judecător CCR explică mecanismul de dizolvare a Parlamentului
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Lovitură pentru românii care merg la mare în Bulgaria: Se majorează cu 30% tarifele
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?