Agresiunea a avut loc în noaptea de joi spre vineri, aproape de miezul nopții. După ce a stat peste 11 ani în închisoare pentru că şi-a ucis soţia, agresorul a încercat să-și refacă viața. A pus ochii pe o vecină, dar acesta se pare că i-ar fi refuzat toate avansurile aşa că bărbatul i-a dat foc în casă, potrivit calarasipress.ro. Agresorul a aruncat un borcan de cârpe îmbibate în combustibil printr-unul din geamurile casei în care locuiesc cei doi soţi.
Femeia a suferit arsuri în proporție de peste 80% din suprafața corpului. Șansele de supraviețuire sunt rezervate. Soțul femeii a suferit arsuri la ambele mâini și la piciorul drept. Au fost transportați de urgență la Spitalul Județean de Urgență Călărași pentru îngrijiri de specialitate.
Mai multe echipaje de poliție și echipaje ale Serviciului de Acțiuni Speciale s-au deplasat la domiciliul principalului suspect. El a fost găsit mort în curtea casei, iar surse judiciare citate de calarasipress.ro spun că acesta s-ar fi otrăvit cu o substanță toxică.