Spania va creşte salariul minim, anunţă ministrul Economiei. În prezent, acesta este de 1.108 euro lunar

Spania îşi menţine strategia de a majora salariul minim pentru a remedia decalajul crescând de prosperitate din ţară, pe fondul celei mai rapide creşteri a inflaţiei din aproape un deceniu, a declarat sâmbătă ministrul Economiei, Nadia Calvino.
Daniel Spătaru
05 sept. 2021, 16:11
Spania va creşte salariul minim, anunţă ministrul Economiei. În prezent, acesta este de 1.108 euro lunar

„Este un instrument important pentru a reduce inegalitatea, care în ultimii ani a crescut în ţara noastră”, a afirmat ministrul Economiei din Spania, într-un interviu acordat Bloomberg TV. „De când am preluat guvernarea, în urmă cu trei ani, creşterea salariului minim a fost unul din elementele priorităţilor politicii noastre„, a explicat Calvino, care este şi vicepremier.

Recent, premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat planuri de majorare a salariului minim anul acesta, pentru a proteja puterea de cumpărare a angajaţilor, pe fondul inflaţiei ridicate şi a creşterii costului vieţii. Preţurile de consum în Spania au crescut în urma majorării preţurilor la energie, care au alimentat inflaţia în UE.

Citeşte şi Raluca Turcan anunţă care va fi salariul minim pe economie: „Am pregătit o formulă predictibilă de majorare”

Calvino a declarat că majorarea preţurilor de consum nu ar trebui să constituie o surpriză după ce în 2020 nivelul inflaţiei a fost scăzut, în contextul pandemiei, şi a apreciat că recenta creştere este „tranzitorie” şi nu reprezintă o sursă de îngrijorare.

La începutul acestui an, zece state membre din estul UE aveau salarii minime sub 700 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Ungaria (442 euro), România (458 euro), Letonia (500 euro), Croaţia (563 euro), Cehia (579 euro), Estonia (584 euro), Polonia (614 euro), Slovacia (623 euro) şi Lituania (642 euro). În alte cinci ţări membre UE, în special din sudul blocului comunitar, erau salarii minime cuprinse între 700 şi uşor peste 1.100 de euro pe lună: Grecia (758 euro), Portugalia (776 euro), Malta (785 euro), Slovenia (1.024 euro) şi Spania (1.108 euro), anunţă Agerpres.

Citeşte şi PSD militează pentru salariul minim european. Ciolacu: Este just ca și România corporativă să înceapă să plătească ce se cuvine, așa cum o fac firmele românești!

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT