Spargere la o firmă de termopane din Dorohoi. Hoţii au plecat cu bani şi două pistoale

Spargere la o firmă de termopane din Dorohoi, judeţul Botoşani. Hoţii au plecat cu un seif în care se aflau peste 36.000 de lei şi două pistoale. Ulterior, seiful a fost găsit într-un tufiş însă era gol.
Romania TV
10 mart. 2012, 10:31
Spargere la o firmă de termopane din Dorohoi. Hoţii au plecat cu bani şi două pistoale

Administratorul firmei este cel care a descoperit că seiful a dispărut în momentul în care a venit la serviciu. Acesta a sunat imediat la 112, iar poliţiştii au demarat cercetările. Au început căutările pentru care s-au folosit şi câini dresaţi, astfel seiful a fost găsit într-un târziu. Cei 36.000 de lei şi cele două persoane neletale lipseau. Oamenii legii au acum un cerc de suspecţi,

Discutăm de două arme neletale. Erau păstrate în condiţii necorespunzătoare, nu trebuiau păstrate la sediul firmei respective, astfel firma a primit o sacţiune contravenţională. Au fost luate măsuri speciale pentru găsirea acelor arme. Există informaţii, un cerc restrâns de supecţi. Ar putea fi vorba de două trei, cel mult persoane”, a adeclarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt IPJ Botoşani.

Păgubitul a rămas şi fără permisul de port armă pentru că nu a păstrat pistoalele la domiciului, în siguranţă, aşa cum prevede legea.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Adrian Mititelu jr., ironic cu Mihai Rotaru după decizia instanței pentru Universitatea Craiova: „Îi urez să câștige primul titlu, noi avem deja 4 în palmares!”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale României. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Ce nu are voie să facă un controlor STB: de multe ori încalcă legea fără să ai habar. De ce nu te poate bloca sau legitima cu forţa
Adevarul
STENOGRAME Angajații CFR acuzați de mită s-au consultat cu ChatGPT înainte de audieri. „Vrei să îți spun cum să răspunzi?”
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Craiovei susține că Mititelu ”nu a câștigat” nimic, de fapt, după verdictul Curții de Apel: ”Știu mai bine decât oricine! Asta a hotărât instanța definitiv și irevocabil”
MediaFlux
Guvernul schimbă iar plățile pentru TVA. Noi măsuri intră în vigoare la 1 martie
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil