Spitalul Foişor revine la statutul non-COVID. Anunţul ministrului Sănătăţii

Ioana Mihăilă a declarat, sâmbătă, că spitalul Foişor a revenit la statutul de unitate medicală non-COVID. Ministrul Sănătăţii a mai precizat că săptămâna viitoare va fi finalizat un ordin ce va permite Direcţiilor de Sănătate Publică să reavizeze spitalele în funcţie de incidenţă şi de numărul de paturi ocupate.
Razvan Mihalascu
22 mai 2021, 10:46
Spitalul Foişor revine la statutul non-COVID. Anunţul ministrului Sănătăţii

Spitalul Foişor revine la statutul non-COVID. Anunţul a fost făcut Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii, care s-a aflat sâmbătă în județul Giurgiu, la Maratonul Vaccinării din localitatea Vedea.

„Săptămâna aceasta am avut discuții atât cu managerii spitalelor din țară, cât și cu DSP-urile, și am convenit un prim draft de modificare a ordinului de ministru, așa încât să stabilim niște criterii și niște trepte clare care, raportat la incidența din județul respectiv și raportat la numărul de paturi de Terapie Intensivă ocupate, să ne dea liniile și timpii în care putem să reducem numărul de paturi Covid și să creștem numărul de paturi pentru pacienții non-Covid”, a declarat Ioana Mihăilă, la Giurgiu.

De asemenea, ministrul Sănătăţii şi-a exprimat speranţa că săptămâna viitoare va fi adoptat acest ordin, în aşa fel încât „DSP-urile să aibă baza legală să reavizeze spitalele pe noile condiții”.

De asemenea, Ioana Mihăilă a anunțat că Spitalul Foișor a revenit la statutul non-Covid.

„Foișorul a revenit la statutul non-Covid de săptămâna aceasta, a primit deja avizul DSP și pacientul care exista a fost menținut în izolator”, a mai spus Mihăilă, conform Ştiripesurse.

Citeşte şi: Lista integrală a angajamentelor asumate de Guvern la Bruxelles pentru PNRR. Ce se întâmplă cu pensiile, salariile şi taxele DOCUMENT

Spitalul Foişor revine la statutul non-COVID. De când se pot face din nou operaţii

„În acest moment se derulează planul de implementare a evenimentelor administrative, de nebulizare virucidă nivel 5, de curățenie înaltă, dezinfecție înaltă, decapări, ceruire pentru închiderea porilor suprafețelor tarchet, renebulizare finală, recoltări probe bacteriologice iar în caz de pozitivare reluarea tuturor etapelor descrise anterior pentru resecurizarea circuitelor inițiale.

Planul activităților stabilește că de 𝗟𝗨𝗡𝗜 vor fi chemați la internare pacienții programați deja pe liste, chemarea acestora fiind realizată de fiecare medic ortoped care a preluat anterior cazul”, a anunţat ASSMB într-un comunicat de presă.

„𝗣𝗮𝗰𝗶𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗶 𝗰𝗵𝗲𝗺𝗮𝘁̦𝗶 𝗹𝗮 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮𝗿𝗲 𝘃𝗼𝗿 𝗳𝗶 𝘁𝗲𝘀𝘁𝗮𝘁̦𝗶 𝗿𝗮𝗽𝗶𝗱 – în cazul celor vaccinați – și, respectiv, testați RT-PCR – în cazul celor nevaccinați – de către spital, în zona de triaj, anterior internării”, se mai arată în comunicatul ASSMB.

Citeşte şi: Spitalul Foișor, evacuat noaptea din ordinul lui Raed Arafat, se redeschide de luni pentru pacinţii non-COVID

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT