Spitalul Metropolitan va fi construit pe Şoseaua Pipera

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, miercuri, un proiect prin care solicită Guvernului transmiterea din domeniul public al statului și administrarea Societății Române de Televiziune în domeniul public al Municipiului București și administrarea CGMB a imobilului situat în șoseaua Pipera nr. 63-65 în vederea realizării Spitalului Metropolitan.
Iulian Tudor
19 iul. 2017, 14:03
Spitalul Metropolitan va fi construit pe Şoseaua Pipera

Proiectul a fost adoptat cu 43 de voturi pentru, 7 împotrivă și o abținere. Conform unui amendament adoptat de către consilieri, propunerea își va înceta valabilitatea în cazul în care în cel mult cinci ani nu vor fi inițiate procedurile legale pentru începerea investiției.

Consilierul general Cristian Olteanu a anunțat că PNL nu susține acest proiect, dezaprobând terenul ales pentru construirea acestui spital. El a adăugat că PNL cere de mai mulți ani realizarea unui spital regional, dar apreciază că există amplasamente mai potrivite, precum: platforma Fundeni; un teren al MApN din cartierul Militari; un teren situat în apropiere de strada Brățării (Sector 3), baza RATB din zona Piața Victoriei.

Liberalul Cătălin Deaconescu a apreciat, la rândul său, că spitalul va fi accesibil pentru cetățenii din Ilfov, dar că o parte dintre bucureșteni vor ajunge mai greu în zona respectivă.

Primăria Bucureşti solicită Guvernului terenul din Pipera al SRTv pentru construirea Spitalului Metropolitan

Primarul general, Gabriela Firea, a subliniat că spitalul va fi destinat atât bucureștenilor, cât și cetățenilor care locuiesc în localitățile din Ilfov. Ea a precizat că nu s-a dorit construirea spitalului într-un centru urban în plină dezvoltare, unde există deja foarte multe obiective. Pe de altă parte, a apreciat ea, terenul din șoseaua Pipera beneficiază de accesibilitate față de aeroporturi și infrastructura de transport în comun. Primarul general a mai precizat că alegerea unui teren deținut de persoane private ar fi presupus demararea unor negocieri cronofage și ar fi generat cheltuieli mult mai mari. Ea a declarat totodată că terenul din șoseaua Pipera a fost acordat la un moment dat de către Guvern Televiziunii Române în vederea construirii unor studiouri, obiectiv care nu s-a mai îndeplinit.

Primarul a menționat că amplasamentul viitorului spital a fost stabilit în urma unei analize, fiind consultați reprezentanți ai Direcției Patrimoniu și ai Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, medici și specialiști.

„Municipiul București are ca obiectiv de investiție execuția unui spital metropolitan, conform standardelor europene, cu aproximativ 2.000 de paturi. Realizarea acestui spital metropolitan va avea avantajul că va fi construit de la zero și toate secțiile care vor fi cuprinse în realizarea obiectivului vor respecta normele legale, astfel rezultând calitatea actului medical foarte ridicată, iar aparatura achiziționată va fi la standarde ridicate, de ultimă generație. Noul spital metropolitan va avea în vedere realizarea de secții pentru care în București există deficit de paturi, respectiv: oncologie, radioterapie, neurologie, terapie intensivă, recuperare medicală, mari arși, etc., generând foarte multe locuri de muncă noi, estimate la câteva mii”, se arată în expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea.

Conform raportului de specialitate, terenul din Pipera are o suprafață de 46.824 mp.

Pe 9 mai, Gabriela Firea anunța că Primăria Capitalei și autoritățile din județul Ilfov vor finanța construirea unui spital metropolitan cu 2.000 de paturi, care va costa 300 de milioane de euro, pentru că în această regiune unitățile medicale sunt suprasolicitate.

„Acest spital este foarte necesar, deoarece pentru pacienții din Ilfov există un singur spital, care are un număr mic de paturi și întotdeauna este sufocat și foarte aglomerat, iar la Primăria Capitalei sunt în administrare 19 spitale, care de asemenea au secții suprasolicitate și foarte încărcate. Am făcut această evaluare cu cei mai buni specialiști în domeniu și avem mare nevoie de un spital metropolitan. (…) Cu forțe proprii, pentru a rezolva o necesitate stringentă, vom construi un spital metropolitan pentru metropolă”, a subliniat Firea.

În bugetul municipiului București pe anul 2017 a fost inclusă suma necesară studiului de fezabilitate pentru construirea unității medicale.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?