Statele Unite au refuzat să semneze declaraţia G7 privind schimbările climei şi dezvoltarea durabilă

Statele Unite au refuza să semneze declaraţia G7 referitoare a schimbările climei şi planurile de devoltare durabilă, se arată într-un comunicat publicat luni de miniştrii Mediului din statele membre ale grupului, transmite Reuters.
Filip Stan
12 iun. 2017, 14:35
Statele Unite au refuzat să semneze declaraţia G7 privind schimbările climei şi dezvoltarea durabilă

Partea americană a explicat că nu va semna declaraţiile colegilor din Italia, Canada, Japonia, Franţa, Marea Britanie şi Germania, „reflectând anunţurile recente privind retragerea şi oprirea imediată a implementării Acordului de la Paris şi a angajamentelor financiare asociate”, se arată în comunicat.

„Statele Unite vor continua să colaboreze cu partenerii internaţionali majori într-o manieră conformă cu priorităţile interne, menţinând atât o economie solidă cât şi un mediu sănătos”, se arată în comunicat.

La începutul acestei luni, preşedintele american Donald Trump a anunţat că va retrage SUA din Acordul de la Paris referitor la schimbările climatice, afirmând că participarea ar submina economia, ar duce la pierderea unor locuri de muncă, ar slăbi suveranitatea naţională şi ar pune ţara într-un dezavantaj permanent faţă de alte state.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Cine e, de fapt, cel mai bun între Bîrligea și Thiam. Gigi Becali a ales după FCSB – Botoșani 2-1
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Administratorul de bloc nu poate fi obligat. Nu contează câte semnături strâng proprietarii
Playtech.ro
Cât costă un designer de interior pentru mobilarea unui apartament de 3 camere în București. Prețuri actualizate pentru 2026
Adevarul
Care este, de fapt, teama lui Trump față de Iran. Dezvăluirile făcute de vicepreședintele JD Vance, pe fondul escaladării tensiunilor cu regimul de la Teheran
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Predicția lui Gigi Becali! A numit cele 6 echipe care vor intra în play-off: ”Ele nu au forța să se ducă!”
MediaFlux
Prețul gazelor naturale nu se modifică. Ministrul Energiei anunță ce se întâmplă concret în următorul an
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil