Statele Unite reacționează după ce o dronă rusească a lovit un bloc din Galați: „Suntem alături de România și condamnăm această încălcare iresponsabilă a teritoriului său”

Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a condamnat incursiunea „iresponsabilă” a dronei rusești pe teritoriul României și a transmis un mesaj de sprijin pentru țara noastră, afirmând că Washingtonul este alături de aliatul său și că gândurile sale se îndreaptă către cei răniți în explozie.
Andrei Ene
29 mai 2026, 11:51
Statele Unite reacționează după ce o dronă rusească a lovit un bloc din Galați: „Suntem alături de România și condamnăm această încălcare iresponsabilă a teritoriului său”

Ambasadorul Statelor Unite la NATO, Matthew Whitaker, a condamnat vineri incursiunea dronei rusești în România și transmite un mesaj de sprijin pentru victimele atacului.

„Suntem alături de aliatul nostru NATO, România, și condamnăm această incursiune iresponsabilă pe teritoriul său”, a scris Whitaker într-un mesaj publicat pe platforma X.

Oficialul american a transmis și un mesaj de susținere pentru victimele incidentului, o femei de 52 de ani și copilul ei de 14 ani.

„Gândurile noastre se îndreaptă către persoanele rănite din Galați”, a afirmat el.

Citește și : Ursula von der Leyen condamnă atacul Rusiei care a condus la prăbușirea unei drone pe un bloc din Galați: „Războiul de agresiune al Rusiei a depășit încă o linie” / „Suntem pe deplini solidari cu România și poporul său”

Cei doi se află internați la Spitalul Județean de Urgență Galați. Medicii au oferit noi informații despre starea femeii, afirmând că a suferit arsuri de gradul doi și că starea sa este bună, neavând leziuni care să îi pună viața în pericol.

„Pacienta a fost adusă în cursul nopții în urma incidentului produs de explozie, a unei drone. A fost preluată imediat de echipa medicală multidisciplinară. S-au constatat arsuri de gradul doi pe o suprafață corporală de aproximativ 2% la nivelul membrelor.

Este cu stare bună, fără alte leziuni asociate care să-i pună viața în pericol. Rămâne în spitalul nostru pentru tratament de specialitate. Noi am constatat arsurile și s-au tratat, s-a intervenit cu tratamentul”, au transmis medicii.

Alina Andrei, medic Pediatrie-Urgențe la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați, afirmă că băiatul de 14 ani este în stare stabilă, constatându-se arsuri pe o suprafață corporală de 2% la nivelul membrelor.

„Băiatul de 14 ani este în stare stabilă. Este internat în unitatea noastră pentru tratament de specialitate. A fost adus în cursul nopții în urma incidentului produs de explozie a unei drone. A fost preluat imediat de echipa medicală multidisciplinară.

S-au constatat arsuri de gradul doi pe o suprafață corporală de aproximativ 2% la nivelul membrelor. Este cu stare bună, fără alte leziuni asociate care să-i pună viața în pericol. Rămâne în spitalul nostru pentru tratament de specialitate.”, a afirmat aceasta.

Citește și : Ministerul francez de Externe l-a convocat pe ambasadorul rus la Paris la MAE după drona căzută pe un bloc din Galați

Reamintim că vineri dimineața, în municipiul Galați, o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu la nivelul unui apartament situat la etajul 10.

La fața locului au intervenit forțe și mijloace ale ISU Galați pentru limitarea efectelor incidentului și securizarea zonei, sprijinite de alte efective ale MAI și echipe specializate ale SRI.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Călin Donca de la Survivor s-a răsturnat cu vehiculul de teren: "M-am lovit la cap..."  
Fanatik.ro
“Eu i-am dat Steaua lui Gigi Becali!” Dumitru Dragomir, dezvăluire șoc în scandalul Mircea Bravo – CSA de pe social media
Capital.ro
Lipsa banilor îi obligă pe români să își amâne planurile de viitor. Multe familii se confruntă cu probleme financiare
Playtech.ro
De ce nu poate fi deocamdată demisă directoarea ANM, după scandalul cheltuielilor. Detaliul care blochează orice decizie
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident devastator într-un parc de distracții! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost aruncat dintr-un roller-coaster
iamsport.ro
Victor Pițurcă a dezvăluit cel mai mare eșec din cariera sa: ”Am trăit niște momente grele”
MediaFlux
Luca Niculescu a confirmat! Răsturnare de situație în formarea Guvernului
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT