Statele Unite şi Vaticanul s-au hotărât să combată evaziunea fiscală

SUA și Vaticanul au semnat miercuri un acord referitor la combaterea evaziunii fiscale, a anunțat Sfântul Scaun într-un comunicat, precizând că este vorba despre primul acord interguvernamental oficial între cele două părți.
Filip Stan
10 iun. 2015, 13:26
Statele Unite şi Vaticanul s-au hotărât să combată evaziunea fiscală

Documentul reglementează schimbul automat de informații în scopul luptei împotriva evaziunii fiscale și prevede ca americanii ce desfășoară activități financiare în Cetatea Vaticanului să își achite impozitele în SUA.

‘Așa după cum Papa Francisc amintește adeseori, evaziunea fiscală constă în același timp în a fura de la stat și a fura de la săraci’, a subliniat secretarul Vaticanului pentru relația cu celelalte state (ministru de externe) Paul Richard Gallagher, semnatar al acordului împreună cu ambasadorul SUA pe lângă Sfântul Scaun, Kenneth Hackett.

‘Pentru prima dată, Sfântul Scaun și Statele Unite încheie un acord interguvernamental oficial, ridicând la un nivel superior cooperarea și prietenia care există deja’, a adăugat prelatul britanic, insistând pe ‘marea importanță’ a documentului, ‘chiar dacă numărul persoanelor vizate direct de noile norme este relativ limitat’. Papa Francisc urmează să efectueze o vizită în Statele Unite în luna septembrie, amintește AFP, citată de Agerpres.

La 1 aprilie, Sfântul Scaun a semnat un acord similar cu Italia, cu implicații mult mai mari însă, dat fiind numărul ridicat de italieni având activități economice și financiare legate de Vatican.

În mai 2013, Autoritatea de Informare Financiară (AIP) a Vaticanului și Financial Crimes Enforcement Network (FinCEN) din SUA au semnat un protocol de acord referitor la schimbul de informații împotriva reciclării banilor murdari, dar operând într-un domeniu extra-fiscal.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
George Russell a câștigat Marele Premiu al Azerbaidjanului 2026: Lewis Hamilton, pe locul 7 în Baku
Capital.ro
Ambasadoarea SUA în Grecia ar fi sugerat implicarea Washingtonului în căderea Guvernului Bolojan: Putem face asta oricărei țări dorim
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Copiii lui Harry și Meghan Markle au fost retrași de la școală după doar 2 zile. Ce s-a întâmplat cu prințul Archie și prințesa Lilibet
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte