Statele Unite sprijină UNITATEA Spaniei

Statele Unite ale Americii au afirmat vineri că sprijină "unitatea" Spaniei, după ce parlamentul Cataloniei a declarat unilateral independența regiunii de Spania.
Filip Stan
27 oct. 2017, 16:18
Statele Unite sprijină UNITATEA Spaniei

„Catalonia este parte integrantă a Spaniei și Statele Unite sprijină măsurile constituționale luate de guvernul spaniol care vizează menținerea unei Spanii puternice și unite”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Heather Nauert.

„Statele Unite sunt legate printr-o mare prietenie și un parteneriat durabil de aliatul nostru NATO, Spania”, a adăugat oficialul american, subliniind că SUA și Spania „cooperează strâns pentru a promova prioritățile economice și de securitate comune”.

Parlamentul Cataloniei a adoptat vineri o rezoluție în care proclamă regiunea un „stat independent luând forma unei Republici”, o ruptură fără precedent în Spania, la care Madridul a ripostat suspendând autonomia acestei provincii, în virtutea articolului 155 din Constituția Spaniei, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Carles Puigdemont, premierul Cataloniei: În următoarele ore trebuie să ne menţinem ţara în viaţă

Șeful guvernului spaniol Mariano Rajoy a reacționat imediat la votul Parlamentului catalan promițând pe Twitter că va „restaura legalitatea” în Catalonia. El va conduce în cursul serii o reuniune a cabinetului său pentru a decide măsurile concrete ce se vor lua imediat în cadrul procesului de punere a Cataloniei sub tutelă, una dintre deciziile evocate fiind demiterea premierului catalan Carles Puigdemont și a guvernului acestuia.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
„Cine pe cine a dat în gât?!” FRF a băgat spaima în arbitri: teste de integritate, demisii și interpelări ale celor “turnaţi” după declarații scrise
Capital.ro
Ai nevoie de medic de familie, dar nu mai sunt locuri? Soluția pe care puțini pacienți o cunosc
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Fostul șef al armatei ucrainene avertizează: armele noi nu pot câștiga un război cu strategii vechi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Mădălina Apostol, condusă astăzi pe ultimul drum. O ultimă serenadă de mariachi pentru ea, în ziua despărțirii de copii. Mama ei, răpusă de durere, s-a prăbușit peste sicriu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii în locuința lui
iamsport.ro
Bombă! Ladislau Bölöni a decis să se implice la o echipă de tradiție din România: 'M-a rugat cineva. Echipă, stadion, academie'
MediaFlux
Momente grele la înmormântarea Mădălinei Apostol. Cine a venit din Mexic pentru ea
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte