Staţiunea Saturn va fi modernizată cu bani europeni. Lucrările vor demara în prima parte a anului viitor

Primăria Mangalia a organizat, joi, evenimentul de lansare a proiectului "Dezvoltare turistică în staţiunea Saturn", în valoare de 20 de milioane de lei, finanţat din fonduri europene, ale cărui lucrări vor demara în prima parte a anului viitor.
Romania TV
08 nov. 2018, 14:09
Staţiunea Saturn va fi modernizată cu bani europeni. Lucrările vor demara în prima parte a anului viitor

Proiectul a fost prezentat de către primarul Municipiului Mangalia, Radu Cristian, alături de viceprimarul oraşului, Dragoş Angelescu şi managerul de proiect, Dan Ciprian Popa. Cei prezenţi la eveniment au fost informaţi cu privire la proiectul tehnic de reabilitare a staţiunii Saturn în scopul creşterii numărului de turişti şi punerii în valoare a întregii zone de sud a litoralului românesc al Mării Negre.

Astfel, potrivit informaţiilor oferite, vor fi reabilitate trotuarele şi asfaltate drumurile, se va amplasa mobilier urban modern, se vor amenaja spaţiile verzi şi se va reface reţeaua de iluminat public a străzilor propuse pentru reabilitare, respectiv: Lavrion, Greenport, Henny Ignatie, Corneliu Coposu.

„Am depus acest proiect încă din toamna anului 2016 şi după aproape doi ani am semnat contractul de finanţare în vara acestui an, iar acum suntem în perioada de licitaţie şi sperăm ca la începutul anului viitor să intrăm cu lucrările în teren”, a declarat edilul.

După implementarea proiectului, în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, staţiunea Saturn va fi dotată cu panouri de informare, cu led, staţii de autobuz, totemuri de semnalizare, piste şi staţii de biciclete, alimentate cu energie solară. Totdată, vor fi montate panouri electronice de informare, amplasate în cele trei intersecţii (strada Lavrion cu străzile Henny Ignatie şi Corneliu Coposu, strada Henny Ignatie cu strada Greenport şi strada Greenport cu strada Lavrion), cu gestionarea online a conţinutului afişat.

Proiectul este finanţat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 7: ‘Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului’, Prioritatea de investiţii 7.1: ‘Sprijinirea unei creşteri favorabile ocupării forţei de muncă, prin dezvoltarea potenţialului endogen, ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum şi sporirea accesibilităţii şi dezvoltarea resurselor naturale şi culturale specifice (Investiţii în infrastructura de turism)’.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Joao Paulo și Jovo Lukic, out! FIFA, lovitură pentru FCSB și Universitatea Cluj după calificările istorice obținute de Capul Verde și Bosnia la CM 2026. Update
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Vârsta de pensionare ar putea crește până la 70 de ani. Cine e vizat
Playtech.ro
Mașinile second-hand din străinătate, mai periculoase decât cele folosite doar în România. Mărcile cu cele mai mari probleme
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?