Statul oferă până la 20.000 de lei ajutor pentru achiziţionarea de panouri voltaice. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti

Din martie, statul oferă 20.000 de lei oricui doreşte să instaleze un sistem fotovoltaic. Economica.net îţi spune ce documente trebuie să ai pentru a obţine ajutorul financiar de la stat.
Romania TV
11 ian. 2019, 04:35
Statul oferă până la 20.000 de lei  ajutor pentru achiziţionarea de panouri voltaice. Ce condiţii trebuie să îndeplineşti

Persoanele fizice care doresc să se înscrie în programul guvernamental prin care pot primi până la 20.000 de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice vor putea face asta începând cu luna martie, după cum ne-a declarat recent preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuică, iar apropierea acestui termen îi face pe mulţi să întrebe ce trebuie făcut pentru a participa la acest program şi a primi finanţarea de la stat. Cum programul de derulează prin intermendiul instalatorilor care vor fi agreaţi de AFM, Economica.net a solicitat unei astfel de firme să explice, cât se poate de succinct şi de clar, ce este de făcut. 

Statul oferă 20.000 de lei celor care doresc să pună fotovoltaice. Programul demarează în martie

In primul rand trebuie sa stim ca acesti 20.000 RON reprezinta 90% din valoarea totala a unui sistem fotovoltaic, iar restul de 10% trebuie sustinuti de catre beneficiarul sistemului. De exemplu, un sistem are valoarea de 22.000 Ron (sistem de aproximativ. 2.5kWp – 3kWp) , 20.000 RON sustine AFM iar 2000 RON sustine beneficiarul.
Sistemul de 3kWp poate produce aproximativ 356kWh in medie, lunar.

Pentru un sistem de 3 kWp cu un randament de 15%, tinand cont de o crestere de 1% pe an a pretului energiei electrice, si o scadere a randamentului panourilor de 0,5% pe an, economisiti aproximativ 22.800 RON pe durata de viata a sistemului. 

Pasii care trebuie urmati pentru obtinerea celor 20.000 RON de la stat pentru instalarea unui sistem fotovoltaic:

1. Beneficiarul trebuie sa mearga la un instalator validat de AFM, pentru inscriere.

2. La instalator trebuie sa se prezinte cu urmatoarele documente:
– Cerere de finantare tehnoredactata (anexa nr.4 din ghid) (se gaseste pe site-ul AFM sau la instalator)
– Copie act de identitate (valabil la data inscrierii)
– Extras Carte Funciară nu mai vechi de 30 zile, rezultat pentru dreptul de proprietate
– Certificat de atestare fiscala privind obligatiile de plata catre bugetul de stat emis pe numele beneficiarului
– Certificat de atestare fiscala privind impozitele si taxele locale

Mai multe detalii, pe Economica.net 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Anunț de ultimă oră de la Craiova despre Steven Nsimba: „Ar fi o pierdere!”
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Firmele renunță la angajați, dar un domeniu face recrutări. Cine are cele mai mari șanse să se angajeze
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Modificări privind indemnizaţia pentru creşterea copilului. Un proiect de lege pentru părinți a fost avizat în Senat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT