Statul păteşte facturile românilor în 2023. Marius Budăi: „Acordăm 1.400 lei în două tranşe”

Pensionarii cu bani puţini vor primi un ajutor din partea statului. Cei care au pensii sub 1.500 de lei primesc un ajutor de 1.000 lei, cei care au sub 2.000 de lei primesc 800 de lei, iar cei cu pensii până la 3.000 de lei primesc 600 de lei. Pentru facturi, pensionarii primesc 700 de lei în două tranşe, ianuarie şi septembrie.
Filip Stan
22 nov. 2022, 09:49
Statul păteşte facturile românilor în 2023. Marius Budăi:

Marius Budăi a confirmat că pensiile vor fi majorate cu 12,5%, de la 1 ianuarie 2023. Decizia a fost luată după negocieri intense între membrii coaliției de guvernare. Unele categorii de pensionari ȋnsă, vor avea veniturile majorate și cu peste 15 procente. Guvernul a stabilit, de asemenea, și valorile altor tipuri de ajutoare ce vor fi acordate anul viitor.

Marius Budăi anunţă că salariul minim va fi mai mare de 3000 de lei. Cine primeşte 200 de lei în plus

„Va fi o creștere a valorii punctului de pensie pentru toți la fel, așa cum este normal și constrituțional și vom crește punctul de pensie până la 1784 lei. Pensionarii care au sub 3000 lei vor beneficia de măsuri de sprijin”, a spus Marius Budăi.

Coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR a ajuns luni seara la un acord privind majorarea pensiilor cu 12,5%, precum și creșterea salariului minim la 3.000 de lei.

Vouchere de vacanţă 2023, plătite de stat, pentru angajații din privat. Câţi bani în plus se dau penttru concediul în ţară

Liderii Coaliției au decis să majoreze, de asemenea, indemnizația veteranilor de război și a văduvelor de război cu 30%. Pentru persoanele cu handicap, ele vor primi a 13-a indemnizație. Pachetul are valoarea de 26,65 miliarde de lei.

SPRIJINUL PENTRU ROMÂNI DECIS ÎN ȘEDINȚA COALIȚIEI

– 12,5% – cresc pensiile din 1 ianuarie 2023
– 1.000 lei – sprijin acordat în două tranșe în 2023 bătrânilor cu pensia sub 1.500 lei
– 800 lei – sprijin acordat în două tranșe în 2023 bătrânilor cu pensia sub 2.000 lei
– 600 lei – sprijin acordat în două tranșe în 2023 bătrânilor cu pensia sub 3.000 lei
– 30% – valoarea indexării indemnizațiilor veteranilor de război și urmașilor
– 1.400 lei/an ajutor pentru energie: pentru persoanele cu venituri sub 2.000 lei/lună
– 125 lei/lună – valoarea voucherelor pentru alimente și masă caldă
– alocațiile vor fi majorate cu rata inflației
– va fi acordată a 13-a indemnizație pentru persoanele cu handicap
– 4.000 lei – salariul minim brut în domeniul construcțiilor
– 3.000 lei – salariul minim pentru celelalte categorii de români

Vouchere energetice. Marcel Boloş: „Românii ar putea primi 700 de lei pentru facturi”. Calendarul voucherelor sociale 2022-2023

Coaliţia își propune să aducă o nouă formă de ajutor social pentru pensionarii români. Măsura ar implica vouchere de 700 de lei în ianuarie 2023. Aceeaşi sumă va fi acordată în luna septembrie.

Programul de măsuri sociale pe zona de energie, mai spune Ionuț Stroe, s-ar axa pe acea categorie de pensionari cu limita de vârstă în 60 de ani și care ar avea un venit lunar până în 2.000 de lei.

„Pentru cei 700 de lei propunerea este ca vârsta să scadă la 60 de ani, iar veniturile să cuprindă toți cei care au până în 2.000 de lei.

Această măsură vizează aproximativ 4 milioane de beneficiari, iar cea cu 50 de euro pe undeva la 2,4 milioane”, a mai făcut prezicarea purtătorul de cuvânt Ionuț Stroe.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT