Statul primeşte 200 mil. dolari prin răscumpărarea de KazMunaiGaz a 26,6% acţiuni Rompetrol

Statul va încasa 200 milioane dolari prin răscumpărarea de către compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan a unui pachet de 26,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC). 25 milioane dolari din suma totală reprezintă prima convenită pentru dobândirea de către grupul Rompetrol a majorităţii absolute de vot la Rompetrol Rafinare, operaţiunea fiind avizată în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Filip Stan
08 mai 2013, 17:33
Statul primeşte 200 mil. dolari prin răscumpărarea de KazMunaiGaz a 26,6% acţiuni Rompetrol

Plata va fi efectuată în baza unui memorandum încheiat în luna februarie de grupul Rompetrol cu Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), scrie Mediafax.

Potrivit Guvernului, memorandumul include un angajament de cumpărare printr-o procedură competitivă a unui pachet de acţiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al Rompetrol Rafinare deţinut în prezent de Ministerul Economiei prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, la un preţ minim garantat de 200 milioane dolari.

Din totalul sumei, 175 milioane dolari reprezintă preţul acţiunilor vândute, iar 25 milioane dolari reprezintă prima convenită de către părţi pentru dobândirea de către grupul Rompetrol a majorităţii absolute de vot la Rompetrol Rafinare, care îi va permite să adopte orice decizie în legătură cu această companie.

Suma va fi plătită către OPSPI la finalizarea tranzacţiei, într-o singură tranşă.

Statul român îşi va menţine o participaţie nediluabilă de 18% pe o perioadă de trei ani, iar după expirarea acestei perioade va avea posibilitatea să implementeze o nouă procedură de privatizare pentru vânzarea acesteia.

Citeşte şi Acţionarii kazahi ai grupului Rompetrol vor să investească un miliard de dolari în România

Memorandumul mai prevede constituirea unui fond de investiţii de un miliard de dolari, cu o participare a statului român sub forma unei societăţi pe acţiuni care va investi în proiecte din domeniul energetic din România.

„Potrivit memorandumului, The Rompetrol Group (80%) și statul român (20%) vor constitui un Fond având ca obiect realizarea de investiţii în proiecte energetice în România„, informează Guvernul.

Grupul Rompetrol va asigura finanţarea în totalitate a fondului de investiţii, asigurând fondurile necesare şi pentru participaţia statului român (pentru cei 20% din capitalul social al fondului).

Aceeaşi sursă mai susţine că echivalentul în dolari al sumei achitate de către Rompetrol Rafinare cu titlu de obligații bugetare dupa data anulării creanțelor se ridică la o valoare de aproximativ 8,6 miliarde dolari.

La cotaţia bursieră din luna februarie, când a fost încheiat memorandumul, pachetul de 26% din acţiuni valora 130,4 milioane dolari, iar în prezent este cotat la 172,2 milioane dolari.

Întregul pachet de acţiuni pe care statul îl deţine la Rompetrol Rafinare, reprezentând 44,69% din totalul titlurilor, era cotat pe bursă la 218,5 milioane de dolari în luna februarie, în timp ce la valoarea de miercuri a acţiunii este evaluat la 288,4 milioane de dolari.

Citeşte şi KazMunaiGaz primeşte un împrumut de 4 mld. dolari de la stat pentru dezvoltarea proiectului Kashagan

În februarie, grupul Rompetrol, deţinut de KazMunaiGaz, a anunţat că a încheiat un memorandum cu Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) prin care s-a angajat că va răscumpăra o parte din acţiunile statului la compania Rompetrol Rafinare, care face parte din grup.

Surse apropiate discuţiilor au declarat atunci că statul ar putea vinde într-o primă etapă 25% din titluri, iar ulterior şi restul de 20% din titluri.

În 2003, Guvernul a transformat în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani restanţele bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi.

Scadenţa răscumpărării obligaţiunilor a fost 30 septembrie 2010, dar până la acea dată Rompetrol Rafinare a răscumpărat obligaţiuni în valoare de numai 71 milioane dolari. Valoarea totală a dobânzilor plătite de companie în perioada 2003-2010 în contul emisiunii de obligaţiuni este de peste 250 milioane dolari.

Grupul Rompetrol, înregistrat în Olanda, are 45,85% din capitalul Rompetrol Rafinare. În urma conversiei obligaţiunilor, statul român, prin Ministerul Economiei, a devenit în 2010 acţionar al Rompetrol Rafinare, cu o participaţie de 44,69%, respectiv 19,7 miliarde de acţiuni.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Edi Iordănescu, în locul lui Zeljko Kopic! Fostul selecționer, dorit înapoi în Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce amendă primești dacă lași noroi pe șosea. Legea se aplică inclusiv vehiculelor care ies de pe terenuri
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT