Statul „vânează” averile românilor: cine sunt primii cetățeni puși pe lista ANAF

Statul român își dorește o centralizare mai eficientă a averilor românilor. Primii pe lista ANAF sunt cei mai înstăriți. Iată care este pragul, potrivit proiectului pus în dezbatere publică.
Irina Dumitrescu
29 iun. 2023, 11:10
Statul „vânează

Cei mai înstăriți dintre români vor fi notați pe o listă a ANAF-ului. Potrivit Ordinului ANAF 920/2023, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 585/2023, care este în vigoare din 28 iunie anul curent, persoanele fizice cu averi mai mari de 25 de milioane de euro vor fi „tratați” separat de stat.

Mai concret, o listă a persoanelor fizice cu averi mari și a rudelor apropiate va fi întocmită, așa cum se întâmplă deja cu lista firmelor mari și lista firmelor mijlocii, informează AvocatNet.

Până în prezent, nu se știe dacă lista cu „bogații României” va fi publică sau cu acces limitat.

Cine este vizat de proiectul de lege. ANAF va pregăti lista

Persoana fizică cu avere mare este cea rezidentă fiscal în România care deține o avere estimată la o valoare mai mare de 25 milioane de euro, echivalentul în lei, calculat la cursul mediu al euro din anul precedent estimării averii, se arată într-un ordin publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit proiectului, estimarea averii se face pe baza datelor și a informațiilor deținute sau obținute de Agenția Națională de Administrarea Fiscală (ANAF), în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările ulterioare, cu privire la bunurile mobile și imobile deținute, precum și activele financiare obținute.

Cei mai înstăriți dintre români nu se vor trezi pur și simplu incluși pe listele ANAF. Ei vor fi înainte notificați de instituția publică, cu privire la faptul că fac parte din grupul persoanelor fizice cu averi mari.

Grupul de persoane fizice cu averi mari va fi actualizat o dată la trei ani de zile.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Cine este singurul tricolor care nu a cântat imnul național înainte de România – Bosnia
Capital.ro
Șansele Guvernului Mureșan. Traian Băsescu: Are șanse de doar 1% să treacă de votul Parlamentului
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
România îl avertizează pe Putin. Atacarea țării noastre, subiect de glume în Rusia Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte