Statutul parlamentarilor, bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, la vot final joi

Birourile Permanente ale celor două Camere au stabilit, joi dimineaţă, ca în şedinţa Parlamentului să se discute cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi să se dea votul final la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat.
Romania TV
07 feb. 2013, 08:44
Statutul parlamentarilor, bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, la vot final joi

Senatorul PSD Miron Mitrea a făcut aceste precizări, după şedinţa conducerilor Camerelor.

Discutăm astăzi scrisoarea preşedintelui privind Statutul, va intra în discuţie, comisia de Statut a făcut raportul, terminăm bugetul de stat cât mai avem, jumătate de oră de lucrat la el, bugetul de asigurări sociale şi dăm voturile. Şi câteva din comisiile de prietenie pentru că sunt foarte multe delegaţiile permanente care au fost finalizate, vor fi şi ele votate astăzi. Plus ce a mai rămas de la Comisia SRI, cine nu a depus jurământul„, a spus Mitrea.

Deputaţii şi senatorii au finalizat, joi noaptea, în jurul orei 02.30, dezbaterea pe articole şi a anexelor la proiectul bugetului de stat pe anul 2013, cu excepţia anexei 7, aceasta urmând să fie analizată de plen în şedinţa din această dimineaţă.

Anexa 7 la proiectul bugetului de stat priveşte unele sume din taxa pe valoarea adăugată repartizate pe judeţe, reluarea acesteia în discuţie urmând să aibă loc la solicitarea senatorului PSD Gabriela Creţu.

Comisia de Statut a adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, înregistrându-se un vot „împotrivă” şi o abţinere, raportul la cererea de reaxaminare a Statutului parlamentarilor, în care sunt însuşite modificările solicitate de şeful statului, Traian Băsescu, potrivit preşedintelui comisiei.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Transferul anului în televiziune! Denise Rifai a semnat cu Antena 1! Ce emisiune va prezenta
Fanatik.ro
Show total cu Marius Șumudică în Arabia Saudită. Și-a ieșit din minți și și-a certat secunzii chiar la marginea terenului! Video
Capital.ro
Dosar penal pentru permisul de conducere categoria B. Când nu ai drept de circulație în România, deși permisul e legal
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci cu cardul unei persoane decedate, chiar dacă e din familie. Ce prevede legea în astfel de cazuri
Adevarul
Actor celebru demontează nostalgia comunistă: „Unde dracu era omenia? Toți erau turnători”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alin a fost găsit MORT în propriul cabinet după ce și-a... Vezi mai mult
iamsport.ro
Incredibil! Cum aranja Gino Iorgulescu meciuri când activa în Liga 1: ”Strategia lui Gigi Becali îmi aduce aminte de a lui”
MediaFlux
Rusia a început să se teamă de arme nucleare. Țările din Occident care au băgat spaima în Moscova
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil