STEAUA lui Gigi Becali, părăsită de suporteri. Anunţ DUR al ultraşilor

Diferendul dintre CS Steaua şi echipa de fotbal patronată de Gigi Becali a atins punctul culminant. Fanii de la Peluza Sud, una dintre cele  mai importante facţiuni, au anunţat că nu vor mai merge la stadion până când nu se va clarifica situaţia privitoare la stema şi culorile echipei de fotbal.
Daniel Spătaru
30 dec. 2014, 12:11
STEAUA lui Gigi Becali, părăsită de suporteri. Anunţ DUR al ultraşilor

Refuzul conducerii echipei de fotbal Steaua de a negocia cu CS Steaua folosorea stemei şi a culorilor a alimentat situaţia tensionată dintre ultraşii campioanei şi conducerea echipei din Ghencea. În cadrul unui comunicat emis pe site-ul oficial al Peluzei Sud, liderii galeriei steliste a explicat că fanii Stelei şi-au retras sprijinul faţă de echipă, atât timp cât va persista situaţia de incertitudine.

Citeşte şi Steaua şi-a scos emblema de pe site-ul oficial

„La final de an, cu toţii ne bucurăm de performanţele echipei ce-o iubim, dar şi de realizările din punct de vedere ultra’ ale peluzei noastre. Însă, toate acestea sunt umbrite de un nou episod ce târăşte cel mai mare club din România în mizerie şi în acelaşi timp, pune din nou, a nu ştim câta oară, o mare pată pe tradiţia, istoria şi culorile noastre. Noi, suporterii,suntem prinşi la mijloc în acest scandal şi conflict de interese între două părţi. Dacă în ceea ce priveşte creditorul clubului ştim bine care sunt scopurile lui, cei care deţin marca clubului Steaua, în speţă Armata, aceştia dovedesc că pentru ei, numele de Steaua contează atât cât se oferă într-un contract, niciun alt plan pe termen mediu sau lung nefiind o soluţie.

Ne simţim ofensaţi ca suporteri să vedem cum din cauza unei dispute rezolvate pe scările tribunalelor, numele, culorile şi tricoul sfânt pe care l-au îmbrăcat Ion Voinescu, Gheorghe Constantin, Ion Alexandrescu, Emerich Ienei, Marius Lăcătuş, Tudorel Stoica, Miodrag Belodedici şi mulţi alţi jucători care au adus glorie acestui club, sunt batjocorite, modificate şi ascunse în faţa suporterilor.

În consecinţă, Peluza Sud Steaua nu va fi prezentă la meciuri atât timp cât situaţia nu se va clarifica, iar pe teren nu va fi Steaua noastră, Steaua roş-albastră, cu numele şi culorile pe care toţi le iubim.

În final, mulţumim tuturor suporterilor care au fost alături de noi în peluză şi ne-au sprijint în acţiunile noastre!”, se arată în comunicatul Peluzei Sud.

Citeşte şi GIGI BECALI tremură. E pe cale să piardă trei milioane de euro

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Pariul lui Pancu la Rapid. Vrea să relanseze cariera unui fost internațional care fusese trecut pe „lista neagră”
Capital.ro
Decizie importantă pentru asociațiile de proprietari. Instanța a dat verdictul. Cine nu respectă prevederile legale este sancționat
Playtech.ro
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de iubita tatălui său
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Cei care stau la bloc primesc bani pentru reparații și întreținere. Asociațiile de proprietari trebuie să facă cererea
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți