Artiştii români deplâng moartea Stelei Popescu: Mircea Diaconu: A fost ca o flacără tot timpul

Mai mulţi actori şi-au exprimat regretul pentru decesul Stelei Popescu. Îndrăgita actriţă a fost găsită decedată joi după-amiază, în locuinţa sa din Capitală.
Alina Costache
23 nov. 2017, 15:19
Artiştii români deplâng moartea Stelei Popescu: Mircea Diaconu: A fost ca o flacără tot timpul

Mircea Diaconu a precizat că o aprecia pe Stela Popescu, deşi nu au lucrat niciodată împreună, în film sau tetru.

„Nu am lucrat niciodată cu ea, nici la film, nici la teatru. Ea a fost pe tronsonul varieté şi nu ne-am intersectat. Dar, fireşte, suntem puţini, ne ştim între noi. Chiar nu îmi vine să cred, pur şi simplu! Cum s-a stins aşa, parcă dintr-odată, pentru că era de o vioiciune şi tot timpul temperamentul ei a fost absolut de invidiat şi hazul şi umorul ei. A fost ca o flacără tot timpul. Pur şi simplu chiar poţi să spui că s-a stins, dat fiind că aşa a trăit, ca o flacără. Îmi pare rău”, a spus el.

Actorul a menţionat că a văzut-o pe Stela Popescu într-un singur spectacol de teatru, „Preşul”, de Ion Băieşu. „Era senzaţională”, a spus el.

Ion Dichiseanu este şocat de decesul îndrăgitei actriţe.

„Nu-mi găsesc cuvintele. Eu care am făcut film, am făcut spectacole în țară și străinătate cu ea, acum câteva zile am stat de vorbă cu ea, niciodată nu s-a văitat. Era genul de om care nu se văita, că o doare, că n-are aia, că merge la doctor, nu, era plină de viață, avea un tonus foarte bun. Eu, când mă întâlneam cu ea, îmi dădea viață, oricât de supărat aș fi fost, mă injecta cu bună dispoziție. Vezi, Dumnezeu a fost nedrept cu ea, a luat-o prea brusc. Uneori poate e bine așa, așa cum și colegul meu Hossu a murit pe scenă, asta e bine ca să nu mai sufere ceilalți în jurul meu, sau să mă compătimească. Noi suntem puțin vanitoși, niște caractere mai puternice și nu suportăm să ne compătimească”, a declarat Ion Dichiseanu.

Şi Dorel Vişan este şocat de moartea actriţei.

„Îmi vine greu să vorbesc despre Stela, care a fost o artistă unică, unică. A semănat numai cu ea, o artistă frumoasă, prezentabilă, inteligentă, cu multă inspirație, cu texte inspirate scrise de scriitori mari de umor, cu fundație de adevăr în textele astea. Aici este ceea ce-l face pe un artist de comedie mare — putere de a înțelege ceea ce spune, puterea de a descoperi ceea ce frământă sufletul omului și îl face să râdă. A face pe cineva să râdă este mult mai greu decât a-l face să plângă”, a spus Dorel Vișan.

El a precizat că Stela Popescu „a făcut parte din categoria artiștilor mari”.

„Nu am cunoscut un om mai elegant, mai bine crescut, plin de viaţă decât Stela Popescu. Toată viaţa i-am zis doamna Stela Popescu, nu am îndrăznit să o tutuiesc pentru că respectul meu este nemărginit faţă de acest minunat om şi minunată actriţă. (..) A fost în centrul atenţiei şi a suportat-o cu o modestie fără seamăn. Era de o modestie ieşită din comun, de o generozitate fără seaman şi o purtătoare şi transmiţătoare de bună dispoziţie. Nu am auzit-o niciodată în cei 18 ani plângându-se de vreun neajuns, tot timpul găsea un cuvânt plin de umor, de haz. Îmi tremură corpul şi sufletul, mai ales că în urmă cu patru zile, la un eveniment, am stat de vorbă bine merci şi am pus bancuri. Iată ce înseamnă viaţa, poate că Dumnezeu a vrut-o aproape”, a spus actorul Eugen Cristea.

„Am rămas doar cu „tatăl meu”, Arşinel. Ea era ca o mamă pentru mine. Am avut de învăţat enorm de la ea. Este şocant, chiar dacă avea peste 80 de ani, pentru că nu dădea deloc semne că ne va părăsi. Am avut sute de spectacole cu dumneaei, iar a fost ceva sublim”, a declarat Aurelian Temişan.

„Îmi pare extrem de rău. Era un artist complet. Pe lângă faptul că era o actriţă excelentă, era şi o cântăreaţă foarte bună. Am avut câteva colaborări cu dumneai şi era un profesionist în adevăratul sens al cuvântului. Este o pierdere enormă pentru România. Am cunoscut-o bine, am fost şi la dânsa acasă. Dumnezeu să o ierte”, a declarat cântăreţul Marcel Pavel.

Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani. Actriţa a fost găsită moartă în curtea casei sale. Din primele informaţii, se pare că a suferit un stop cardio-respirator.

Citeşte şi Politicienii, sensibilizaţi de moartea Stelei Popescu. Dragnea: Lasă un gol imens în sufletele noastre. Goţiu: Raiul va fi mai vesel

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Mihaela Rădulescu a răbufnit la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: ”Mi-au împachetat lucrurile ca pe niște gunoaie”
Capital.ro
Regulă la bloc. Asociațiile de proprietari nu mai pot spune „nu”. Ce obligații apar chiar dacă nu sunt scrise clar în lege
Playtech.ro
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele de preț sunt însemnate
Adevarul
„Nu mă duc eu de bună voie”. Un interlop căutat de cinci ani, după ce a desfigurat un tânăr, face live-uri pe TikTok
wowbiz.ro
Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani din Alba a fost înjunghiat mortal de un tânăr de 18 ani, chiar în noaptea de Paște. Victima nu a avut nici o șansă
iamsport.ro
Edi Iordănescu a dezvăluit ”informațiile primite pe surse” înaintea eliminării României de la Euro 2024: ”Nu le puteam proba”
MediaFlux
Tradiții în Miercurea Luminată. Cum putem evita „nunta șoarecilor” în casa noastră
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj