Stelian FUIA, fost ministru al Agriculturii, TRIMIS ÎN JUDECATĂ

Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii, a fost trimis în judecată, informează Direcţia Naţională Anticorupţie.
Iulian Tudor
29 mai 2014, 09:08
Stelian FUIA, fost ministru al Agriculturii, TRIMIS ÎN JUDECATĂ

Stelian Fuia este cercetat pentru abuz în serviciu, cu obţinerea de foloase necuvenite, faptă săvârşită pe vremea când era director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea.

Stelian Fuia, audiat la DNA: Voi aduce documente pentru a arăta că sunt nevinovat

În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei pentru complicitate cumnatul său Daniel State, asociat la Sc Procera Agrochemicals, pentru complicitate, Dragoş Alin Paraschivoiu, director la o societate specializată în agricultură, şi Constantin Oprişan, executor judecătoresc. 

„Inculpatul Fuia, în calitate de director la Staţiunea Fundulea, (în perioada 1 martie 2005-15 decembrie 2007), cu ştiinţă şi în înţelegere cu inculpaţii State, Paraschivoiu şi Oprişan, a omis îndeplinirea unui act de serviciu, respectiv nu a efectuat demersuri pentru prezentarea documentelor din care rezulta că proprietar al unor bunuri era statul român, în cadrul unei proceduri de executare silită derulată în perioada mai-decembrie 2005, fapt ce a condus la scoaterea ilegală, prin procedură de licitaţie, a respectivelor imobile din patrimoniul statului. Licitaţia a fost organizată de inculpatul Oprişan la 19 decembrie 2005”, se arată într-un comunicat al DNA.

Sursa citată precizează că, în acest mod, s-au obţinut foloase necuvenite constând în îndestularea creditorului Sc Procera Agrochemicals, reprezentată de inculpatul State, cu suma de aproximativ 175.000 lei, precum şi în împroprietărire frauduloasă a inculpatului Paraschivoiu. 

Prejudiciul adus statului român şi nerecuperat este de peste 1,6 milioane lei, echivalent a aproape 360.000 euro.

„Fapta a avut în vedere stingerea unei datorii pe care, iniţial, Staţiunea de cercetare Fundulea o avusese faţă de Staţiunea Didactică Belciugatele. După încuviinţarea executării silite, cu acordul Staţiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanţă, de către Sc Procera Agrochemicals. Avantajele patrimoniale obţinute în acest mod de firmă s-au reflectat în mod direct în patrimoniul lui Daniel State şi al soţiei acestuia (cumnat şi soră ai lui Fuia Stelian), asociaţi la Sc Procera Agrochemicals, care au cunoscut şi au acceptat prejudicierea statului prin modul de acţiune descris”, se spune în comunicat. 

Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii, URMĂRIT PENAL pentru ABUZ ÎN SERVICIU

Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale a rezultat că la activităţile menţionate a participat, în calitate de complice, şi inculpatul Paraschivoiu, care a acceptat să intre formal în proprietatea bunurilor înstrăinate fraudulos, prin licitaţie, plătind pentru aceste bunuri suma de 231.000 lei.

„Această sumă însă i-a fost virată în cont, la 21 decembrie 2005, de către Stelian Fuia. La 23 decembrie 2005 suma de 230.700 lei a fost virată de Dragoş Paraschivoiu în contul executorului judecătoresc Oprişan, în vederea distribuirii acesteia către creditori. Prin activităţile desfăşurate în cadrul procedurii de executare silită, inculpatul Oprişan a contribuit la scoaterea ilegală, din patrimoniul statului, a bunurilor imobile supuse executării silite, deşi cunoştea situaţia juridică reală a acestora şi faptul că prin vânzare se obţineau foloase necuvenite atât pentru adjudecatar, cât şi pentru creditorii Staţiunii Fundulea”, mai susţin procurorii. 

DNA mai menţionează că Stelian Fuia, în calitate de director general al SCDPAM Fundulea, deşi cunoştea că împotriva staţiunii s-a declanşat, ca urmare a sentinţei civile, o procedură de executare silită a unor bunuri din domeniul public, pe care instituţia le deţinea în calitate de concesionar, nu a formulat contestaţie la executare şi nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului.

Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând repararea prejudiciului, prin restituirea în natură a bunurilor, cu anularea actelor translative de proprietate întocmite cu eludarea legii, iar dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, prin plata contravalorii acestor bunuri, determinată prin raportul de expertiză la valoarea de aproximativ 380.000 euro.

În cauză s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpaţilor Fuia, State, Paraschivoiu şi Oprişan, precum şi asupra sumelor de bani (lei sau valută) existente în conturile bancare ale acestora deschise la unităţile bancare din România, în vederea recuperării prejudiciului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti. 

DNA a anunţat, în 8 ianuarie, că a fost începută urmărirea penală faţă de Stelian Fuia, director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea la data faptelor, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Ce i-a spus Ovidiu Burcă lui Marius Șumudică la pauză. „Șumi” a refuzat să dea mâna cu oponentul său la final: „Bă, băiatule, tu cu cine vorbești?”
Capital.ro
Horoscop săptămânal, 14-20 septembrie  2026. Această zodie ar trebui să aibă acea conversație importantă cu persoana iubită
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
Un cal de rasă în valoare de 15.000 de lei a fost împușcat din greșeală de braconieri, în Vaslui. Vânătorii l-ar fi confundat cu cerbul pe care îl urmăreau
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Asigurare de sănătate 2026. Cât costă pe un an și cum o poți cumpăra dacă nu ai venituri
stirilekanald.ro
A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor