Stelu Platon, PNL: Decizia privind extremişti maghiari e binevenită, chiar dacă e tardivă

Președintele PNL Harghita, Stelu Platon, consideră că decizia autorităților române de a-i declara indezirabili pe mai mulți cetățeni ungari, care au desfășurat activități cu caracter extremist în țara noastră, este una binevenită, transmite Agerpres. Totuşi, el a subliniat că această măsură trebuia luată mai repede.
Romania TV
14 mart. 2014, 20:35
Stelu Platon, PNL: Decizia privind extremişti maghiari e binevenită, chiar dacă e tardivă

Liderul liberalilor harghiteni a declarat că, în opinia sa, decizia a fost luată și sub presiunea opiniei publice, dar și în contextul situației din Ucraina.

‘Eu zic că s-a luat cu întârziere (decizia MAI — n.red.), dar e bine că s-a luat, o dată și o dată. (…) Probabil că și presiunea opiniei publice și evenimentele care se întâmplă în Ucraina contribuie, într-un anume fel, în privința acestei decizii și, după cum spuneam, e bine că oamenii noștri decidenți își dau seama că aici, în Transilvania, de la 1920, de la Trianon, se tot lucrează, iar în ultimii ani, chiar și partenerii de guvernare, care au depus jurământul pe Constituție(..) au spus-o clar (…) că ei au un țel clar, din 1992, și anume autonomia Ținutului Secuiesc (…) Deci, în sfârșit avem și noi o atitudine. Să sperăm că nu va fi singura’, a declarat Stelu Platon.

Acesta și-a exprimat speranța că statul român, prin instituțiile sale, își va proteja proprii cetățeni, indiferent de naționalitate.

‘Sperăm că statul român, care are instrumente, servicii secrete, instituții specializate, să ne protejeze. Că până la urmă, orice cetățean român din această țară, indiferent că e român, ungur, evreu, rom sau ce o fi, în primul rând își dorește să aibă siguranță în țara lui. Și, în fond, acesta (…) e rolul statului (..) să fim protejați și să avem un sentiment de siguranță. Personal nu am un sentiment de siguranță în totalitate, așa cum mi l-aș dori și cum, sigur că da, cei din București îl au, pentru că asupra lor nu există astfel de potențiale, să le zicem, pericole’, a afirmat președintele PNL Harghita.

Stelu Platon, care este și primar al municipiului Toplița, a făcut referire la faptul că în zona Gheorgheni se desfășoară, de mai mulți ani, o tabără de tineret la care au participat, în anii trecuți, personaje controversate, precum liderul partidului de extremă dreaptă Jobbik, Vona Gabor, sau avocata austriacă Eva Maria Barki, declarată de două ori persona non grata în România.

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat vineri seara instituirea măsurii nepermiterii intrării pe teritoriul României a unor cetățeni ungari, care desfășoară în țara noastră activități cu caracter extremist în favoarea organizațiilor ‘Noua Gardă Ungară’, ”Mișcarea Tinerilor din Cele 64 de Comitate”, ‘Oastea Haiducilor’ și Jobbik, solicitând, totodată, instanței competente declararea acestora ca indezirabili.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT