Stenograme din dosarul avocatei care a comandat uciderea iubitei fiului ei și a prietenilor lui: ”Îl mierlim acolo, dă-l dracu. Îi prind pe toți acolo”

Avocata din București care ar fi angajat un asasin ca să îi ucidă pe cei pe care îi consideră vinovați pentru moartea fiului ei vrea să fie liberă. E în arest preventiv de două săptămâni. Femeia ar fi fost dispusă să plătească 30.000 de euro pentru moartea a 3 tineri, inclusiv iubita fiului ei.
Alina Costache
14 nov. 2024, 10:04
Stenograme din dosarul avocatei care a comandat uciderea iubitei fiului ei și a prietenilor lui: ”Îl mierlim acolo, dă-l dracu. Îi prind pe toți acolo”

Avocata din Ilfov, acuzată că a pus la cale un triplu asasinat, este considerată un pericol de cei doi prieteni şi de iubita fiului ei. Totul a început imediat după moartea băiatului de 25 de ani, fiul avocatei, care a sfârşit călcat de tren în Marea Britanie. Mama lui nu a acceptat niciodată varianta sinuciderii şi a decis să îşi facă singură dreptate. A plătit pe cineva să-i ucidă pe prietenii și pe iubita fiului ei.

După două săptămâni de stat după gratii avocata a fost adusă la Instanța Supremă acolo unde magistrații au judecat contestația acesteia. În fața judecătorilor, femeia a declarat că este nevinovată și că ar fi contactat presupusul asasin doar pentru strângerea de probe care să arate că cei trei tineri sunt implicați în moartea fiului ei. Magistrații au arestat-o după denunțul bărbatului pe care chiar ea l-ar fi angajat pentru a duce planul macabru la bun sfârșit.

Citește și: Crima din Arad, răsturnare de situaţie: Fiica omului de afaceri şi cei doi complici, arestaţi preventiv pentru 30 de zile

Prin încercarea de a strânge alte probe, voia de fapt să deschidă o altă anchetă acolo, în Marea Britanie, pentru a se dovedi dacă aceste persoane, respectiv prietena și prietenii copilului, cumva ar fi determinat această sinucidere. Expertiza psihiatrică este agreată de către clientă, inculpata vrea să treacă printr-o asemenea expertizare și probabil că se va întâmpla”, a spus avocata ei.

Fiul femeii ar fi făcut investiții cu criptomonede, iar la scurt timp după moartea lui ar fi dispărut o parte dintre monedele virtuale. Avocata ar fi suspectat că cei trei tineri, printre care și fosta lui iubită, l-ar fi constrâns pe băiatul ei să se sinucidă pentru ca ei să facă rost de parola la portofelul virtual.

Citește și: Declaraţii uluitoare făcute de Vlad Pascu în faţa instanţei. Autorul accidentului de la 2 Mai l-a enervat pe judecător!

 

Stenograme din dosarul avocatei care a comandat uciderea iubitei fiului ei

Referatul procurorilor arată modul în care avocata a planificat totul în amănunt, potrivit digi24.ro.

Presupusul asasin: Deci, fii atentă! Ăștia acuma se duc la fosta iubită a fiului tău. O mierlesc și pe ea și pe el.

Avocată: Da.

Presupusul asasin: Vrei ultimul cuvânt, vrei să-i spui ceva?

Avocată: Nu.

Avocata i-ar fi dat presupusului asasin toate informațiile despre cei trei tineri, unde pot fi găsiți și unde ar putea fi omorâți.

Avocată: Să-l urmărești!

Presupusul asasin: Să nu se mai întoarcă acasă! Ai înțeles?

Avocată: A, ce frumos ar fi. Ce frumos ar fi.

Presupusul asasin: Îl mierlim acolo, dă-l dracu. Îi prind pe toți acolo.

Potrivit procurorilor, avocata voia să plătească pentru uciderea celor trei tineri 30.000 de euro, bani pe care i-ar fi obţinut din vânzarea unei case.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Florin Salam, dans incendiar cu Floricica Dansatoarea! Puțini știu ce relație este între ei, de fapt
Fanatik.ro
Surpriză! Cine vine antrenor la FCSB? MM Stoica: “L-am sunat deja!” Ce spune de Șumudică și Reghecampf
Capital.ro
Decizia care o va înfuria pe Elena Udrea. Fosta sa mână dreaptă, pe un post-cheie în România. Mărturia ei a condamnat-o pe Udrea
Playtech.ro
Cum se calculează penalitățile de întârziere la facturi. Ce trebuie să știi ca să nu plătești mai mult
Adevarul
Pariul riscant al PSD: Moțiune de cenzură sau anticipate? De ce Nicușor Dan ar putea bloca planul social-democraților
wowbiz.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit! Imagini emoționante de la cununia civilă a vedetei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Calendar ortodox pentru 22 aprilie 2026. Ce NU trebuie să facă creștinii pentru a se feri de boli și necazuri
iamsport.ro
Radu Banciu a numit antrenorul român din străinătate care ar fi fost o soluție mai bună decât Gică Hagi: ”Are stofă”
MediaFlux
Raed Arafat, pus sub acuzare într-un dosar al Parchetului Militar! Ce acuzații i se aduc șefului DSU
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara