Stenograme halucinante. Avocata care comandase triplul asasinat a fost arestată preventiv

Avocata din Bucureşti suspectată de instigare la omor calificat a fost arestată preventiv. Ar fi promis bani unei persoane ca să comită o triplă crimă în Marea Britanie.
Filip Stan
01 nov. 2024, 18:32
Stenograme halucinante. Avocata care comandase triplul asasinat a fost arestată preventiv

Avocata care a comandat triplul asasinat a fost arestată. După moartea fiului său, femeia ar fi plănuit cu un apropiat asasinarea a trei persoane pe care le suspectează că ar fi avut legătură cu moartea băiatului și ar fi vrut să îi fure monedele virtuale. Printre cei vizați se afla și iubita tânărului. Asta deși autoritățile din Marea Britanie au stabilit că nu este vorba despre o moarte suspectă și că băiatul a murit după ce a fost lovit de un tren.

Marta, o avocată din București, a tocmit un asasin să ucidă trei persoane implicate în moartea fiului ei

Din crimele pe care trebuia să le facă, presupusul asasin s-ar fi ales cu 30 de mii de euro. Banii veneau dintr-un imobil pe care avocata voia să îl vândă. Procurorii spun că femeia s-ar fi ocupat inclusiv de cazarea și transportul bărbatului în Anglia, totul ca planul să aibă succes și nimeni să nu fie prins. Cel care trebuia să comită crimele este și cel care ar fi denunțat-o pe avocată, spune sursele.

CUM PLĂNUIA AVOCATA SĂ UCIDĂ TREI PERSOANE, STENOGRAME ȘOCANTE

AVOCATA: Dacă ăla nu e lângă ea n-ai nicio (neinteligibil), dacă ăla e lângă ea rămâne martor și nu-i bun. (nr. se referă la concubinul Patriciei)
DOMN: E clar.
AVOCATA: Și știi nu? N-are voie să rămână martor în situația asta.
DOMN: Nu, nu, clar asta.
SURSA: procurori

Șocant este faptul că asasinul plătit îi povestește femeii pas cu pas cum va acționa și planul pe care îl are pentru a-i ucide pe fosta iubită a fiului ei și pe actualul ei concubin.

CUM PLĂNUIA AVOCATA SĂ UCIDĂ TREI PERSOANE, STENOGRAME ȘOCANTE:

DOMN: Eu nu pot dacă ea stă toată ziua așa în lume, n-ai cum.
AVOCATA: Dacă ăla e la muncă…
DOMN: Eu spun, pe ea. Trebuie s-o prinzi undeva unde nu se vede.
AVOCATA: Da.
DOMN: Să se afle peste câteva ore. Mai o mută de acolo…
AVOCATA: Să aveți timp de plecat.
DOMN: Exact, bravo! M-ai înțeles? Vezi, ești deșteaptă. M-ai înțeles, asta e.
SURSA: procurori

Iar dacă victimele ar fi fost în țară avocata spune că ar fi comis chiar ea crima.

CUM PLĂNUIA AVOCATA SĂ UCIDĂ TREI PERSOANE, STENOGRAME ȘOCANTE:

AVOCATA: Zic – vă omor pe toți! nu veți rămâne unu- le-am spus de față cu ei, în ochi, i-am privit în ochi și le-am spus. Zic –nu veți rămâne unu!
DOMN: Băi, din cauza că le-ai spus vorbele ăstea în p___a mea, s-au, au început să se ascundă. Ei stau ascunși ca să, înțelegi? Ei stau ascunși.
SURSA: procurori, Realitatea TV

La finalul anului trecut, avocata din Capitală a vorbit pentru o publicație din Marea Britanie unde a spus că nu va avea liniște până nu va înțelege ce s-a întâmplat cu adevărat acolo.

Potrivit Parchetului General, în cursul lunii octombrie 2024, avocata, în prezent suspendată, ar fi cerut unei persoane pe care o cunoştea de mai mulţi ani să găsească şi să facă orice demers pentru uciderea altor trei persoane pe care le-ar fi considerat vinovate de moartea fiului său în Marea Britanie, în anul 2023.

Noi detalii în cazul asasinatului din Arad. Bomba a fost detonată cu ajutorul unui telefon. Fiica afaceristului Ioan Crișan, lăsată în libertate.

”Convinsă că fiul său, care se ocupa cu investiţii în criptomonede, a fost omorât sau a fost determinat să se sinucidă, cu scopul de a i se sustrage criptomonede, inculpata a pus la dispoziţie informaţii şi fotografii ale celor trei persoane vizate. În schimbul punerii în aplicare a planului său, după cum reiese din probatoriul administrat, inculpata ar fi fost dispusă să plătească suma de 30.000 de euro, reprezentând câte 10.000 de euro pentru fiecare victimă, la care s-ar fi adăugat cheltuielile aferente (transport, cazare etc.), banii urmând să fie obţinuţi în câteva zile, în urma vânzării unui apartament”, au transmis procurorii.

La începutul săptămânii oamenii legii au descins la locuința ei din Capitală, iar acum femeia va rămâne în arest pentru 30 de zile.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Prețurile locuințelor în România au devenit cele mai accesibile din UE. Ce se întâmplă cu chiriile
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România