Ştiinţa confirmă: Cine se aseamănă, se adună

Multe studii au fost făcute deja pentru a determina acele caracteristici care le fac pe femei să fie considerate atrăgătoare din punct de vedere fizic. Cele mai multe dintre aceste studii se concentrau asupra trăsăturilor care aveau legătură cu concentraţia de hormoni şi cu fertilitatea (coapse largi etc.).

Cercetătorii de la Institutul de Ştiinţe ale Evoluţiei din Montpellier (ISEM) au avut o abordare diferită, interesându-se de această dată de caracteristici care nu prezentau niciun avantaj evident din punctul de vedere al selecţiei genetice, precum culoarea ochilor, grosimea buzelor şi a genelor.

Savanţii de la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), Universitatea din Montpellier 2 şi Institutul de Cercetări pentru Dezvoltare (IRD) au încercat să evalueze două ipoteze evolutive.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Prima este ipoteza despre homogamie, un fenomen observat la numeroase specii de animale, care face ca anumiţi indivizi să aibă uneori tendinţa de a alege partenere care le sunt apropiate din punct de vedere genetic – altfel spus, care le seamănă.

Cealaltă este ipoteza denumită „incertitudinea paternităţii”. „Bărbaţii ar avea tendinţa să prefere, la femei, trăsăturile recesive. Astfel, un bărbat ar prefera ochii albaştri sau buzele fine, care sunt caracteristici recesive în raport cu ochii maro sau buzele groase”, fapt care le-ar permite să recunoască la copilul lor propriile lor caracteristici genetice.

Savanţii de la ISEM au cerut mai întâi unui număr de 100 de bărbaţi să aleagă din mai multe fotografii care prezentau chipuri feminine pe acelea pe care le considerau atrăgătoare.

Rezultatele, publicate miercuri în revista americană PLoS One, au arătat faptul că bărbaţii aleg de preferinţă chipurile cu care ei au în comun anumite trăsături fizice.

În a doua etapă, savanţii au analizat fotografiile unor cupluri reale, care aveau cel puţin un copil, pentru a determina dacă aceste preferinţe genetice aveau o influenţă asupra alegerii partenerului de viaţă.

Rezultatele au arătat şi în acest caz faptul că partenerii de cuplu au mai multe trăsături faciale în comun decât doi indivizi luaţi la întâmplare din populaţia totală.

În schimb, datele obţinute nu au putut să certifice ipoteza „incertitudinii parternităţii”.

Savanţii de la ISEM vor să studieze în detaliu importanţa pe care homogamia o are asupra procesului de alegere a unui partener sexual şi să afle în special dacă descendenţii unui cuplu alcătuit din parteneri apropiaţi din punct de vedere genetic prezintă vreun avantaj evolutiv. Ei doresc, totodată, să afle dacă acest fenomen este local, propriu Occidentului, sau dacă el poate fi observat şi în alte civilizaţii.