Stimulent pentru Grecia: ŞAPTE miliarde de euro dacă Parlamentul de la Atena adoptă măsurile de austeritate

Comisia Europeană (CE) a propus acordarea unui credit punte Greciei, în valoare de șapte miliarde de euro (7,7 miliarde de dolari), pentru a acoperi necesitățile de finanțare ale țării în iulie, utilizând Mecanismul European de Stabilitate Financiară (EFSM), se arată într-un document realizat de CE și consultat de Reuters.
Filip Stan
15 iul. 2015, 11:43
Stimulent pentru Grecia: ŞAPTE miliarde de euro dacă Parlamentul de la Atena adoptă măsurile de austeritate

Creditul punte va avea o scadență de maximum trei luni și va fi achitat către EFSM din banii pe care-i va primi Grecia de la fondul de salvare al zonei euro (ESM). Conform unor surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, ESM va contribui cu o sumă cuprinsă între 40 și 50 de miliarde de euro la cel de-al treilea plan de asistență pe trei ani acordat Greciei, a cărui valoare totală este evaluată la 86 miliarde de euro. ESM nu va fi singurul contributor la acest program, deoarece Fondul Monetar Internațional va fi implicat și el.

Propunerea de utilizare a Mecanismului European de Stabilitate Financiară pentru creditul punte este controversată, fiindcă Marea Britanie și Cehia se opun cu înverșunare. Spre deosebire de ESM, care este un fond al zonei euro, EFSM este un fond la nivelul Uniunii Europene, sprijinit de bugetul UE și prin urmare acordarea tranșelor necesită aprobarea tuturor Guvernelor celor 28 de state membre, față de 19 din zona euro.Deciziile privind EFSM se adoptă cu majoritate calificată, ceea ce înseamnă că, dacă 16 țări, reprezentând 65% din populația UE, sprijină acordarea împrumutului, nu mai este relevantă poziția țărilor care se opun, ca Marea Britanie și Cehia.

Conform propunerii prezentate de Comisia Europeană, Grecia va obține deodată cei șapte miliarde de euro, reușind astfel să-și plătească datoriile către BCE scadente luni și cele neachitate către FMI. Dar obținerea creditului punte este condiționată de aprobarea de către Parlamentul de la Atena a proiectului de lege referitor la măsurile de austeritate cerute de partenerii europeni. Textul va fi examinat de comisiile parlamentare înainte de a fi supus dezbaterii și votului în procedură de urgență în noaptea de miercuri spre joi, când expiră termenul limită impus de creditori. Deputații vor trebui să se pronunțe asupra majorării TVA și a unei reforme a sistemului de pensii, care să elimine treptat pensionarea anticipată. Bruxellesul cere, de asemenea, înființarea unei autorități independente pentru controlul finanțelor publice.

Liderii zonei euro au ajuns luni, în unanimitate, la un acord cu privire la Grecia referitor la un nou program de asistență financiară de la creditorii internaționali (UE, BCE și, FMI). Eurogrupul a cerut transferarea unor active elene în valoare de până la 50 miliarde de euro într-un fond independent. Jumătate din Fondul de privatizare, de 50 de miliarde de euro, va fi utilizată pentru recapitalizarea băncilor elene, care apoi vor fi privatizate, a anunțat luni cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

După recapitalizarea băncilor, banii rămași în Fondul de privatizare vor fi reinvestiți în Grecia de Guvernul de la Atena și vor fi folosiți pentru reducerea datoriei. Fondul va fi supervizat de autoritățile europene.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Gigi Becali a achitat datoria lui Reghecampf azi: 150.000 de euro, nu 167.000 cât cere U Craiova după dobânzi
Capital.ro
Taxe mai mici pentru tinerii care lucrează part-time. Facilitatea ar putea fi extinsă până la vârsta de 26 de ani
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Vladimir Putin, rudă cu Zelenski. Dezvăluire incredibilă despre nepoata sa
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte