Structura anului școlar 2025-2026. Școlile trebuie să anunțe până la 1 aprilie când va fi vacanța de schi de anul viitor

Potrivit ordinului privind structura anului școlar 2025-2026, publicat recent în Monitorul Oficial, școlile trebuie să anunțe până la 1 aprilie când vor lua vacanța de schi anul viitor, dar și când se vor desfășura Săptămâna Verde și Școala Altfel.
Alina Costache
13 mart. 2025, 13:29
Structura anului școlar 2025-2026. Școlile trebuie să anunțe până la 1 aprilie când va fi vacanța de schi de anul viitor

Structura anului școlar 2025-2026. În mai puțin de o lună, școlile trebuie să-i anunțe pe părinți și pe elevi când va fi vacanța mobilă de anul viitor, care diferă de la județ la județ.

Structura anului școlar 2025-2026. Când se ia vacanța de schi în 2026

Ordinul privind structura anului școlar 2025-2026 a fost publicat în Monitorul Oficial pe 10 martie, ceea ce înseamnă că școlile au mai puțin timp la dispoziție față de anul trecut pentru a anunța data la care se va lua vacanța de schi în 2026 dar și perioada în care se vor desfășura programele Școala Altfel și Săptămâna Verde.

Pentru a stabili data la care se va lua vacanța de schi, școlile fac, de regulă, sondaje în rândul părinților pentru ca apoi Inspectoratul școlar județean să stabilească perioada de vacanță mobilă. Aceasta trebuie să se ia după al treilea modul școlar.

Potrivit ordinului de ministru, există trei variante pentru perioada în care ar putea avea loc vacanța de schi anul viitor:

luni 16 – vineri, 20 februarie 2026
luni 23 – vineri 27 februarie 2026
luni, 2 martie – vineri 6 martie 2026

Referitor la programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” , acestea s-ar putea desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Cele două programe se planifică în module diferite.

La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe, scrie edupedu.ro. 

Citește și Elevii care vor primi 3.000 de lei în 2025. Cine beneficiază de o astfel de bursă

La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.

Calendarul anului școlar 2025-2026

Intervale de cursuri:

Modul 1 – de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;

Modul 2 – de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;

Modul 3 – de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Modul 4 – de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;

Modul 5 – de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;

Intervale de vacanță în anul școlar 2025-2026:

– de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;

– de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;

– o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;

– de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;

– de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Anul şcolar 2025 – 2026 începe la data de 1 septembrie 2025, se încheie la data de 31 august 2026 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2025 – 2026 încep la data de 8 septembrie 2025.

Citește și Simulare Evaluare Națională 2025. La ce să fie atenți elevii de clasa a VIII-a

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Apelul disperat al unei cântărețe din Australia. Fiica ei de 4 ani a fost răpită de la școală
Fanatik.ro
De ce Rapid are abia a patra șansă la titlu? Echipa lui Daniel Pancu suferă mult la un capitol-cheie
Capital.ro
Curs valutar luni, 12 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină la început de săptămână. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cine plătește pentru cheltuielile descoperite la ANM. Diana Buzoianu cere demisia șefei instituției și vorbește despre recuperarea banilor
Adevarul
Anunț-șoc în PSD: „Să ne pregătim de anticipate!” SURSE
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Componentul Generației de Aur: ”Steaua va juca cu 20.000 de oameni în tribune dacă va avea drept de promovare! Dacă va ajunge în Liga 1, va fi stadionul plin”
MediaFlux
Horoscop 12 octombrie 2026. Început de săptămână cu surprize uriașe! Unele zodii primesc bani, altele au parte de o schimbare care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte