STUDIU. Efectele devastatoare ale pandemiei ar fi putut fi evitate. Unde au greşit autorităţile

Efectele devastatoare ale pandemiei de COVID-19 ar fi putut fi evitate dacă autoritățile din întreaga lume ar fi acționat mai repede. Potrivit unui studiu de dată recentă, peste 3 milioane de oameni ar fi putut fi salvați dacă greșelile autorităţilor nu se țineau lanț.
Oana Anghel
14 mai 2021, 11:41
STUDIU. Efectele devastatoare ale pandemiei ar fi putut fi evitate. Unde au greşit autorităţile

Efectele devastatoare ale pandemiei ar fi putut fi evitate. Pandemia ar fi putut fi evitată. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că dezastrul pe care-l trăim azi se datorează unui şir de rateuri, lipsuri și întârzieri în pregătirea și combaterea virusului. Aproximativ 3,4 milioane de decese puteau fi evitate dacă guvernele lumii ar fi luat amenințarea în serios mult mai repede.

Efectele devastatoare ale pandemiei ar fi putut fi evitate. OMS şi guvernele ţărilor, principalii vinovaţi

Primul vinovat de efectele devastatoare ale pandemiei ar fi OMS, acre, potrivit oamenilor de ştiinţă, ar fi trebuit să declare pandemie mult mai devreme decât au făcut-o, adică înainte de 30 ianuarie 2020. La rândul lor, guvernele au avut ezitări în restricţionarea circulaţiei, păstrând graniţele deschise prea mult. Asta în pofida faptului că China a tras semnalul de alarmă mult mai repede.

Citeşte şi STUDIU. Anticorpii ce neutralizează COVID rămân în sânge cel puțin opt luni de la infectare

Experții sunt de părere că luna februarie 2020 a fost o lună irosită în lupta cu virusul.

Ce se poate face în prezent pentru eradicarea pandemiei. Propunerile experţilor

În raportul oamenilor de ştiinţă se fac trei propuneri pentru eradicarea pandemiei. În primul rând, țările bogate ar trebui să distribuie gratuit peste 1 miliard de doze de vaccin în cele 92 de țări cu venituri mici și medii, până la 1 septembrie și 2 miliarde de doze până în 2022.

A doua propunere vizează relaxarea patentelor vaccinurilor în cel mult trei luni printr-o înțelegere între țările producătoare, companii și cu avizul OMS și cel al Organizației Mondiale a Comerțului.

Citeşte şi Studiu Covid: De ce unii bolnavi fac accident vascular cerebral. Tot mai multe ţări renunţă la AstraZeneca şi Johnson&Johnson

Iar țările din G7 ar trebui să distribuie 60% din fondul de reacție anti-Covid pentru vaccinare și tratarea bolnavilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Clubul din Polonia a pus ochii pe fotbaliștii echipei din SuperLiga: „Nu putem să-i lăsăm fără toți jucătorii”
Capital.ro
Horoscop financiar. Banii, cariera și dragostea intră într-o nouă etapă pentru trei zodii
Playtech.ro
Ce pățește un șofer Uber dacă îți refuză cursa. Îl penalizează aplicația sau poate anula fără consecințe?
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câte zile durează Postul Crăciunului 2026. Tradiții, reguli și rugăciuni importante pe care credincioșii trebuie să le cunoască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România