STUDIU. Somnul de peste opt ore pe noapte, DĂUNĂTOR sănătăţii. Ce se poate întâmpla daca dormi prea mult

Oamenii ar putea să-şi scadă considerabil riscul de a suferi un accident vascular cerebral (AVC), dacă ar dormi mai puţin de opt ore pe noapte, indică un studiu realizat în SUA.
Ionela Marcu
28 feb. 2016, 15:54
STUDIU. Somnul de peste opt ore pe noapte, DĂUNĂTOR sănătăţii. Ce se poate întâmpla daca dormi prea mult

Conform echipei de oameni de ştiinţă din New York, persoanele care dorm peste opt ore pe noapte sunt supuse unui risc mai mare cu 146% de a suferi un AVC, comparativ cu restul, scrie descoperă.ro.

Anual, în Marea Britanie, circa 100.000 de persoane sunt afectate de AVC. Aceasta este a treia cauză de deces, după infarct şi cancer.

Experţii americani recomandă un somn de circa 6-7 ore pe noapte şi practicarea unor exerciţii fizice de 30-60 de minute, de trei până la şase ori săptămânal, pentru prevenirea accidentului vasculat cerebral.

Specialiştii au investigat dosarele medicale a circa 300.000 de americani, în perioada 2004-2013.

Din informaţiile primite reiese că persoanele care dorm între şapte şi opt ore pe noapte au un risc mai scăzut cu 25% de a suferi un AVC.

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Darius Olaru, revedere emoționantă cu foștii colegi de la FCSB! Moment special cu MM Stoica înaintea amicalului din Belgia. Video
Capital.ro
Cod galben de vreme severă în România. ANM a emis duminică, 5 iulie, avertismentul: Este în vigoare până la ora 21:00
Playtech.ro
Cât face 4 + 4 × 4 + 4? Pare uşor, da mulți adulți greșesc răspunsul
Adevarul
„Arma secretă” de sub apă care ar opri orice inamic la Marea Neagră. De ce polonezii o au, iar România doar promite
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Un club de tradiție urmează să intre în faliment! Cine îi ia locul în campionat: ”Ea e moartă, la revedere, noua echipă e deja înscrisă!”
MediaFlux
Un val de aer rece lovește România, în plin sezon estival. Anunțul ANM: „vom fi travesați de un front atmosferic recE”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?