Studiu: Untold a depăşit notorietatea Festivalului de la Mamaia în mentalul colectiv

Festivalul de muzică care se bucură de cea mai mare notorietate spontană în rândul intervievaților este Untold - 25%, urmat de Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia - 6%, de Summer Well - 5%, Festivalul George Enescu - 3% și de Electric Castle -3%, arată un sondaj IRES care analizează percepțiile și comportamentul de consum cu privire la evenimentele culturale în rândul persoanelor cu vârste între 16 și 50 de ani din mediul urban.
Filip Stan
06 aug. 2016, 09:28
Studiu: Untold a depăşit notorietatea Festivalului de la Mamaia în mentalul colectiv

Potrivit cercetării, dintre acei respondenți care spun că participă la activități culturale, 69% au participat la un festival de orice fel. Dintre aceștia, 81% spun că au fost la un festival de muzică, adică 47% din totalul respondenților.

În viziunea intervievaților, cele mai importante elemente care indică o bună organizare a unui festival sunt: condițiile de igienă — 40%, rigurozitatea măsurilor de siguranță — 31%, spațiile de parcare — 29%, curățenia — 28% și spațiile de campare — 23%.

Studiul mai arată că 4 din 10 participanți care merg la festivaluri de muzică fac acest lucru o dată pe an, 11% nu merg la niciun festival într-un an obișnuit, iar 26% merg la două festivaluri. 22% declară că merg la mai mult de două festivaluri pe an, arată Agerpres.

38% dintre respondenți spun că nu au plătit pentru bilete sau intrare la ultimul festival de muzică la care au participat, 15% spun că intrarea a costat 50 de lei sau mai puțin, 13% că a costat între 51 și 100 de lei, 9% între 101 și 200 de lei, 7% între 201 și 300 de lei, iar 6% au plătit mai mult de 300 de lei.

O treime dintre cei care au participat la festivaluri de muzică spun că au cheltuit 50 de lei sau mai puțin pentru băutură, mâncare sau alte obiecte sau servicii în incinta festivalului la care au participat ultima oară; 15% spun că nu au cheltuit, personal, nimic, iar restul au cheltuit astfel: între 51 și 100 de lei — 16%, între 101 și 200 de lei — 11%, între 201 și 300 de lei — 8%, iar peste 300 de lei alți 8%.

Cei mai mulți dintre participanți spun că nu participă la festivaluri decât pentru o zi sau două — 58%, în timp ce 24% preferă ca de fiecare dată sau de cele mai multe ori să își ia un abonament pentru întreaga durată a evenimentului.

De asemenea, cei mai mulți intervievați au susținut că preferă să achiziționeze biletele pentru festival în avans de fiecare dată — 28% sau de cele mai multe ori — 20%, în timp ce 22% le cumpără de fiecare dată la fața locului, iar 14% cel mai des le cumpără de la fața locului.

Jumătate dintre participanții la studiu spun că au de gând să participe la un festival de muzică în următoarele 12 luni iar cei mai mulți dintre aceștia și-ar dori să participe la Untold — 19%, la Summer Well — 4%, respectiv la Electric Castle — 2%. 54% dintre respondenți nu știu la ce festival ar dori să participe.

Festivalurile din România cu cea mai ridicată notorietate sunt Untold — de care au auzit 72% dintre intervievații care au participat la cel puțin un festival de muzică, Electric Castle și Summer Well — de care au auzit câte 65% dintre aceștia. Acestea sunt și primele trei festivaluri la care aceiași respondenți spun că ar fi participat: Untold — 17%, Summer Well — 10% și Electric Castle — 9%.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 800 de persone cu vârste cuprinse între 16 și 50 ani, provenind din mediul urban. Marja de eroare maximă tolerată este de plus minus 3,5%. Chestionarele au fost aplicate prin metoda CATI.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
„Îți aduci aminte prima voastră interacțiune?” Simona Halep a vorbit despre relația care i-a schimbat viața
Capital.ro
Facturile românilor, tot mai greu de achitat. Una din cinci familii nu își mai acoperă cheltuielile din salariu
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Putin amenință Europa cu atacuri nucleare. Rusia, pregătită să folosească focoasele strategice
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte