SUA ar putea ajunge într-o situaţie mai gravă decât Grecia în 25 de ani

Datoria publică raportată la PIB ar putea ajunge în Statele Unite la 93% în zece ani şi la 200% în 2037, de la 73% în prezent, dacă sunt urmate în continuare actualele politici fiscale, a avertizat Biroul pentru Buget din Congresul SUA, citat de CNBC.
Romania TV
06 iun. 2012, 16:20
SUA ar putea ajunge într-o situaţie mai gravă decât Grecia în 25 de ani

Spre comparaţie, Grecia avea anul trecut o îndatorare raportată la PIB de 165%.

Actualele politici includ, printre altele, prelungirea scutirilor de taxe decise în timpul mandatului de preşedinte al lui George W. Bush, precum şi menţinerea cheltuielilor programului Medicare.

Anul trecut, Biroul pentru Buget estima o îndatorare de 100% în 2021. Reducerea estimării privind îndatorarea are la bază, în principal, adoptarea legii pentru controlul bugetului în vara anului trecut, care prevede economii de peste 2.000 de miliarde de dolari în următorul deceniu.

Dacă în 2010, organizaţia din Congres estima că SUA va atinge nivelul record de îndatorare de 109% din PIB în 2025, în prezent se aşteaptă ca acest prag să fie înregistrat doar un an mai târziu, potrivit CNBC.

Politica actuală urmată de Congres este diferită de legislaţia aflată în prezent în vigoare, notează CNBC. Potrivit legilor actuale, anul următor vor fi activate măsuri vizând scutiri de taxe şi reduceri de cheltuieli.

Situaţia datoriilor se va îmbunătăţi, însă economia va intra probabil în recesiune din cauza acestor măsuri, avertizează Biroul pentru Buget.

Politica actuală, în interpretarea comisiei, presupune că legislativul SUA va găsi o modalitate de a evita această situaţie, urmând să continue pe o traiectorie similară celei actuale.

Estimarea unei îndatorări de 200% din PIB pentru 2037 nu este, însă, cea mai pesimistă a Biroului pentru Buget, care avertizează că SUA ar putea ajunge chair la 250% din PIB încă din 2035, potrivit CNBC.

Înfiinţat în 1974, Biroul pentru Buget furnizează analize economice pentru a susţine procesul de adoptare a bugetului în Congresul SUA.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Meme Stoica, anunț despre transferul noului atacant la FCSB: „E chestiune de zile”. Exclusiv
Capital.ro
Adrian Negrescu: România a trecut testul Fitch, dar urmează evaluarea Moody’s peste câteva zile
Playtech.ro
Ce aparate consumă cel mai mult curent în timpul caniculei. Cum poți reduce factura la energie
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România