SUA: Incendii de vegetaţie în Texas. Cel puţin patru persoane au murit

Patru persoane au murit în statul american Texas într-un incendiu de vegetație, printre care trei angajați la o fermă care încercau să salveze vitele după ce flăcările au pârjolit o zonă de sute de mii de acri, relatează Reuters.
Iulian Tudor
08 mart. 2017, 08:27
SUA: Incendii de vegetaţie în Texas. Cel puţin patru persoane au murit

Incendiile alimentate de rafele de vânt puternice și favorizate de faptul că vegetația era uscată au făcut ravagii și în Colorado, Oklahoma și Kansas, determinând evacuarea a mii de persoane și distrugând numeroase structuri.

Un conducător auto, despre care se crede că era șofer de camion, a murit în sudul Kansas luni noapte după ce s-a intoxicat cu fum, susțin autoritățile. NBC News a relatat că există o a șasea victimă a incendiilor, o femeie din comitatul Harper, Oklahoma, care a suferit un atac de cord în timp ce încerca să-și mute vitele din calea flăcărilor. Guvernatoarea de Oklahoma, Mary Fallin, a declarat stare de urgență în 22 de comitate afectate de incendii în acest stat.

Cele mai multe victime s-au înregistrat în Texas, unde o femeie și doi bărbați au murit luni în comitatul Gray. O victimă s-a intoxicat cu fum iar celelalte două au murit din cauza arsurilor, a precizat judecătorul Richard Peet. „Încercau să mute vitele din calea incendiului care se apropia”, a declarat el. A patra persoană a murit în comitatul Hemphill, dar circumstanțele în care aceasta și-a pierdut viața nu sunt încă cunoscute, a declarat Phillip Truitt, responsabil în cadrul serviciului forestier din Texas. El a spus că unul dintre incendii s-a apropiat de o anexă a fabricii Pantex de arme nucleare, dar a precizat că între timp a fost izolat și că nu va reprezenta o problemă.

Cel mai mare incendiu din Texas, denumit Incendiul de la Perryton, s-a extins rapid marți devastând aproape 300.000 de acri (121.000 de hectare) în regiunea de prerie și este controlat în proporție de 50%. Acest incendiu a dus la distrugerea a două case. Incendiile din nord-vestul Oklahomei au dus la evacuarea mai multor orașe, potrivit unor oficiali din serviciul forestier, care au afirmat că peste 4.000 de hectare au ars.

Cel puțin 10.000 de locuitori din centrul Kansas au primit instrucțiuni să-și părăsească casele din cauza unui incendiu în comitatul Reno, unde în jur de 230 de salvatori se află la locul catastrofei, a anunțat agenția de gestionare a urgențelor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT