SUA, la un pas de a ataca Iranul. Donald Trump a aprobat un atac asupra unor ţinte, dar apoi a suspendat ordinul VIDEO

Preşedintele american Donald Trump a aprobat joi un atac selectiv contra Iranului, ca răspuns la doborârea de către Teheran a unei drone americane. Liderul de la Casa Albă a suspendat însă ordinul înainte ca Pentagonul să-l execute, dezvăluie cotidianul The New York Times.
Filip Stan
21 iun. 2019, 06:37
SUA, la un pas de a ataca Iranul. Donald Trump a aprobat un atac asupra unor ţinte, dar apoi a suspendat ordinul VIDEO

UPDATE: Preşedintele SUA, Donald Trump, afirmă că a decis să anuleze loviturile aeriene contra unor ţinte iraniene, întrucât i s-a transmis că 150 oameni ar fi murit în atacuri, ceea ce nu ar fi fost un răspuns ”proporţionat” la doborârea unei drone americane de către iranieni, transmite dpa.

Într-o serie de mesaje postate vineri pe Twitter, Trump anunţă că SUA erau pregătite să ia ”măsuri de retaliere noaptea trecută asupra a trei locaţii diferite”, dar liderul american a anulat planul iniţial cu numai 10 minute înainte de punerea sa în aplicare.

”Nu mă grăbesc, armata noastră este reconstruită, nouă şi gata de acţiune, fiind de departe cea mai bună din lume”, a scris liderul american, care a adăugat că Teheranului nu i se va permite să se doteze cu arme nucleare. El a opinat că în prezent Iranul este o naţiune mult slăbită.

Donald Trump aprobase atacuri asupra mai multor obiective iraniene, precum radare sau baterii de rachete, au indicat oficiali pentru publicaţia americană,sub protecţia anonimatului.

Operaţiunea, preconizată a avea loc înainte de ora locală 19:00, joi, (02:00 GMT, vineri), era deja în curs: avioanele se aflau în aer, iar navele pe poziţie, atunci când acţiunea a fost suspendată înainte de lansarea vreunei rachete, au precizat aceiaşi oficiali.

Sursele citate au spus că nu cunosc motivele suspendării operaţiunii – dacă aceasta s-a datorat unei schimbări de opinie a lui Trump sau a avut la bază raţiuni logistice – şi nici nu au putut indica dacă atacurile au fost anulate sau amânate.

Trump a mai autorizat două atacuri asemănătoare în 2017 şi 2018 asupra unor obiective militare ale regimului lui Bashar al Assad în Siria.

La primele ore ale zilei de joi, Iranul a doborât o dronă a armatei americane care, potrivit Teheranului, intrase în spaţiul său aerian pentru misiuni de supraveghere, însă, conform Pentagonului, aparatul se afla deasupra apelor internaţionale într-o misiune de recunoaştere.

Doborârea dronei a crescut la maxim tensiunile dintre SUA şi Iran, o relaţie care s-a deteriorat după ce Trump a decis retragerea ţării sale din acordul nuclear cu Iranul şi puterile europene, măsură dublată de reintroducerea sancţiunilor contra Republicii Islamice.

După ce a aflat de doborârea dronei, Trump a postat pe Twitter un mesaj pe un ton ameninţător: „Iranul a făcut o mare greşeală!”.

Totuşi, câteva ore mai târziu, Trump a redus importanţa evenimentului şi a evocat posibilitatea unei erori umane, spunând că-i vine greu să creadă că a fost ceva intenţionat. 

Washingtonul interzice zborurile comerciale americane în zona în care a fost doborâtă drona

SUA au interzis joi seara zborurile companiilor aeriene din SUA în zona în care Iranul a doborât o dronă militară americană, o lovitură calificată drept o ‘greşeală uriaşă’ de către preşedintele Donald Trump, potrivit France Presse. De altfel, preşedintele SUA a dat ordin pentru un atac ţintit împotriva Iranului, ca represalii pentru doborârea dronei, dar şi-a anulat ordinul înainte ca Pentagonul să-l execute, a informat publicaţia The New York Times.

De asemenea a fost instituită interdicţia la survolul spaţiului aerian controlat de către Teheran deasupra Golfului Persic şi a Golfului Oman ‘până la noi ordine’, a indicat Administraţia aeronautică federală americană.

Aceste restricţii au fost justificate prin ‘creşterea activităţilor militare şi tensiunile politice crescânde în regiune, ceea ce reprezintă un risc pentru operaţiunile aviaţiei civile americane’, însoţite de riscul unei ‘identificări greşite’, a adăugat aceeaşi sursă, care a menţionat în acest sens drona americană doborâtă de o rachetă sol-aer iraniană.

Iranul a asigurat joi că a găsit în apele sale teritoriile fragmente ale dronei americane doborâte, un incident care a exacerbat şi mai mult tensiunile cu SUA, unde Donald Trump a reacţionat cu virulenţă.

‘Ţara noastră nu va accepta aceasta, pot să vă spun’, a ameninţat Trump, după care a încercat să scadă temperatura, evocând pista unei erori de partea iraniană făcută de cineva ‘stupid’. ‘Nu îmi vine să cred că a fost făcută în mod deliberat’, a spus el din Biroul Oval.

Iranul avertizează Statele Unite să nu mai repete ‘greşeala’ cu drona

Iranul a declarat că Statele Unite au făcut o „greşeală” trimiţând o dronă de supraveghere în spaţiul său aerian şi a avertizat Washingtonul să nu o mai repete, informează vineri DPA.

„Sperăm că duşmanii noştri nu vor face din nou astfel de greşeli”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Abbas Mousavi, într-un interviu pentru postul naţional IRIB.

„Am informat ONU şi am depus un protest acolo împotriva acestei încălcări clare şi provocatoare din partea Statelor Unite”, a adăugat el.

Pentru a veni în sprijinul afirmaţiilor guvernului, şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif a scris pe Twitter ceea ce el a spus că erau coordonatele dronei în momentul când a fost vizată. El a declarat de asemenea că epava dronei doborâte a fost recuperată în apele iraniene.

Potrivit Washingtonului, aparatul fără pilot zbura la 34 de kilometri de coasta iraniană când a fost doborât.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Câte operații estetice are Cristi Borcea. Anunțul care-i va surprinde pe mulți: „Eu sunt bărbat asumat!”
Capital.ro
Reguli la bloc privind asociația de proprietari. Situația în care nu te poți delimita legal. Pierzi banii și timpul
Playtech.ro
Câţi bani primesc bucureştenii înapoi dacă nu au avut căldură şi apă caldă în iarna: Termoenergetica a început să deconteze facturile
Adevarul
Profilul șoferului de ridesharing. Cât câștigă, în realitate, un șofer în România
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandra, o tânără fotbalistă, a încetat din viață la doar 20 de ani: „Cât de mult ne va lipsi..”
iamsport.ro
Prunea și-a văzut fostul jucător în ipostaze intime cu alt bărbat și a rămas șocat: ”Era să cad sub masă! Nu am mai văzut așa ceva niciodată”
MediaFlux
Prognoza meteo 28-29 martie. Frig și ninsori viscolite la munte. Cum va fi vremea în weekend
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj