SUA extind operaţiunile de la baza Kogălniceanu. 600 de militari americani vor ajunge în România

Statele Unite ale Americii au solicitat României extinderea operaţiunilor de la baza Kogălniceanu, respectiv dislocarea unor elemente a unei unităţi de infanterie marină şi a unui număr de aeronave militare, astfel încât numărul militarilor americani dislocaţi va fi de maximum 1.600. Aceste informaţii sunt cuprinse într-o scrisoare transmisă de către preşedintele Traian Băsescu în 27 martie preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Romania TV
01 apr. 2014, 10:19
SUA extind operaţiunile de la baza Kogălniceanu. 600 de militari americani vor ajunge în România

Preşedintele Traian Băsescu a transmis Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului o scrisoare prin care precizează că a aprobat propunerea premierului Victor Ponta cu privire la dislocarea, la Centrul Administrativ Aerodrom Mihail Kogălniceanu, a 600 de militari marini, precum şi a unui număr de aeronave militare la solicitarea SUA, în baza Acordului dintre România şi SUA privind activităţile forţelor SUA staţionate pe teritoriul României.

„Ambasada SUA la Bucureşti a solicitat sprijinul autorităţilor române pentru extinderea operaţiunilor actuale la Centrul Administrativ Aerodrom Mihail Kogălniceanu (CAAMK). Solicitarea Ambasadei SUA se referă la dislocarea la CAAMK a unor elemente ale unei unităţi infanterie marină denumită Special Purpose Marine Air-Ground Task Force-Crises Response (SP MAGTF-CR) cu până la 600 de militari, precum şi cu un număr de aeronave militare necesare pentru îndeplinirea misiunilor specifice.

Prin dislocarea elementelor menţionate, numărul total al militarilor americani destinaţi pentru operarea temporară pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu în sprijinul operaţiilor de transport multimodal International Security Assistance Force (ISAF) şi Enduring Freedom (OEF), precum şi pentru misiunile speciale ale unităţii de infanterie marină SP MAGTF-CR este de maximum 1.600 militari”, se arată în scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu.

Scrisoarea preşedintelui este discutată marţi în şedinţa Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un avion a rămas blocat sub podul din Otopeni. Totul a fost filmat
Fanatik.ro
Rapid l-a adus să fie titular, dar a ajuns a treia variantă pe postul său! Se anunță o plecare total neașteptată din Giulești
Capital.ro
Două camere încălzite la fel, dar cu temperaturi diferite. Ce a făcut diferența
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu anii de pensie dacă ai fost șomer. Diferența dintre șomajul indemnizat și perioadele în care nu ai avut venituri
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
MediaFlux
Beneficiile menopauzei, confirmate de știință. Ce câștigă femeia după 50 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte