Subiecte ROMÂNĂ Bacalaureat 2019 Iată subiectele de la Bacalaureat 2019 Sesiunea Specială, proba scrisă la Limba și literatura română. Subiectele pentru profilul uman:
SUBIECTUL I (50 de puncte)
Citeste următorul fragment:
„Privirea lui albastră s-a oprit asupra ei. Fata se simțea parcă la capătul unei ascensiuni în care a rătăcit, a
bâjbâit, în întuneric și frig, în care parcă mai mult a coborât decât a urcat. Totul i-a fost potrivnic. Negură,
burniță, furtună și ploaie. Deodată un petic de cer senin: privirea lui Liviu Rebreanu.
În această lumină albăstrie, părul lui părea de argint. Vocea Iui caldă și gravă:
— Da, e o carte! Ai scris cu sinceritate, ai scris cu răbdare, cu simț de răspundere, așa cum se scrie o carte. Criticii o să-ți spună că ai talent. Eu îți spun că ești un scriitor. N-am notat ce e balast aici, în foile astea, nici ce e găunos. Dacă ai fost în stare să scrii tot ce e aici bun și valoros, ai să fii în stare să găsești și ce e inutil, plat. Ai să știi să scoți ce-i prolix*. Ai să adaugi ce-i lipsește. Ia-ți manuscrisul. Închide-l într-un sertar și scoate-l peste șase luni și mai lucrează câteva luni, poate un an. Mai ai de furcă...
— Un an?! a exclamat fata îngrozită.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
Liviu Rebreanu s-a sculat în picioare, înalt și puternic ca o statuie. În razele soarelui, părul îi lucea ca o cască de argint. Dar în ochii care au devenit cenușii se adunaseră norii.
— Cum? E prea mult? E prea mult un an? si vocea răsuna atât de puternic, de parcă se clătinau pereții și casa: Unsprezece ani am muncit la Ion, și voi? Voi sunteți grăbiți să vă apară poza în vitrină numaidecât. Nu
ajunge să ai talent, trebuie modestie, răbdare și muncă. Am crezut că le ai...
„Da! ar fi vrut să răspundă fata. Le-am avut, dar nu mai pot, am trăit destul, îmi ajunge. Am rezistat numai ca să termin cartea. Nu sunt grăbită să apară. Am vrut să știu că este o carte. Și s-o las în mâini bune. Mie îmi ajunge atât. Eu nu mai pot, nu mai pot. O copilărie grea, război, refugiu și tot ce a urmat. O lungă spovedanie, ca să acuz o lume, ca să justific un gest, gestul din urmă. Nu mai am nimic de spus. De obicei eroina moare în ultimele pagini, autorul rămâne. În cartea mea eroina vrea să trăiască. Vrea să lupte, autoarea vrea să moară.
Depune armele. E dreptul ei. E hotărâtă. Dar uite, i se mai cere un an. Ca și când ar fi nimica toată un an!"
Niciun cuvânt din toate astea n-a fost rostit. Au fost gândurile fetei. În fața ei se afla un stejar:
Liviu Rebreanu! Cum și-ar fi putut închipui el, care câștigase atâtea curse peste obstacole, lașitatea de a abandona lupta chiar la început, la prima carte? Fata era acum în picioare și lacrimile îi curgeau pe obraz. Ar fi vrut să-și găsească batista, dar cum să găsești o batistă când ai nevoie de ea? Liviu Rebreanu și-a scos din buzunarul de la rever batista albă ca neaua. Batista lui mare. Și a zâmbit. Vocea lui era acum potolită și blândă. Mâna lui ocrotitoare, pe umărul ei.
— Ești un scriitor. Ai vrut să fii un scriitor, nu-i așa? Ai reușit. Dar asta te angajează, să știi. Te angajează pe
viață, îți angajează viața, viața întreagă.
Așa i-a vorbit Liviu Rebreanu."
Cella Serghi, Pe firul de păianjen al memoriei
Mai multe detalii pe edupedu.ro.
facebook
twitter
