SUMMIT UE. Marea Britanie nu primeşte acces la piaţa unică decât dacă acceptă libera circulaţie a lucrătorilor

SUMMIT UE. Marea Britanie nu va primi acces la piața unică a Uniunii Europene decât dacă Londra acceptă la rândul său libertatea de mișcare a lucrătorilor, drept care stă la temelia UE, au declarat vineri înalte oficialități ale UE după summitul blocului european de la Bratislava.
Romania TV
16 sept. 2016, 19:43
SUMMIT UE. Marea Britanie nu primeşte acces la piaţa unică decât dacă acceptă libera circulaţie a lucrătorilor

„Dorim să avem o relație foarte bună, foarte strânsă cu Marea Britanie. În același timp, nu este posibil ca aceste negocieri să ne afecteze interesele”, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

„Referitor la libertatea de mișcare a lucrătorilor și persoanelor… rămânem la aceeaşi poziție și nu este vorba despre un joc între prim-miniștri care pleacă și prim-miniștri care rămân, ci este vorba despre cetățenii Europei. Deci nu văd nicio posibilitate de compromis în această chestiune particulară”, a insistat Juncker.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat la rândul său că negocierile privind ieșirea Marii Britanii din UE ar trebui să aibă loc doar după o notificare din partea Londrei (activarea articolului 50) și ar trebui conduse în interesul celor 27 de state membre rămase în interiorul blocului comunitar, ci nu în interesul Marii Britanii. „Este cât se poate de clar că procedurile noastre, regulile noastre, descrise foarte exact în tratatele noastre, sunt pentru a ne proteja interesele, ale celor 27 de state, nu ale unei țări care pleacă” din UE, a declarat Tusk.

Tusk a reiterat că negocierile cu Marea Britanie nu pot începe fără o notificare oficială din partea guvernului britanic. Înalta oficialitate europeană a adăugat că premierul britanic Theresa May i-a spus că negocierile privind „divorțul” Marii Britanii de UE ar putea începe în mod oficial în ianuarie sau februarie 2017.

„Prim-ministrul May a fost foarte deschisă și sinceră cu mine. Ea a declarat că este aproape imposibil să activeze articolul 50 în acest an. Dar că este destul de probabil că (britanicii) vor fi gata poate în ianuarie, poate în februarie anul viitor. Pentru amândoi a fost foarte clar că trebuie să așteptăm pentru această activare oficială a articolului 50”, a conchis Tusk.

Strategie privind refugiaţii care forţează porţile Europei

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că unul dintre obiectivele importante ale Uniunii Europene la summitul desfășurat vineri la Bratislava este „de a nu mai permite niciodată sosirea necontrolată de refugiați”.

Fostul premier polonez a declarat, la finalul summitului, că Europa trebuie să preia din nou controlul asupra frontierelor sale în conformitate cu principiile spațiului de liberă circulație Schengen.

La acest summit, organizat pentru a configura viitorul și prioritățile unei Uniuni Europene cu 27 de membri, fără Marea Britanie, una dintre teme a fost modul în care trebuie abordată criza migrației. „Nu trebuie să mai permitem niciodată sosirea necontrolată de refugiați și (trebuie) să punem controlul frontierelor noastre din nou sub umbrela sistemului Schengen”, a spus Tusk, care a asigurat că frica și nesiguranța resimțite de mulți cetățeni europeni sunt reale și sunt chestiuni care trebuie abordate și soluționate.

„Faptul că milioane de europeni nu se simt în siguranță este real. Sunt preocupați de lipsa de control, există temeri din cauza imigrației, terorismului și viitorului economic și social”, a recunoscut el. Tusk a mai recunoscut și că UE „nu este perfectă”, dar a adăugat că toți liderii UE sunt de acord că Uniunea este cel mai bun edificiu care există în prezent. „Suntem hotărâți să nu mai repetăm greșelile trecutului și să avansăm pe bază de soluții în Europa celor 27. Lucrurile nu vor mai fi ca până acum”, a promis Tusk.

Președintele Consiliului European a declarat că „trista” ieșire a Marii Britanii din UE a deschis o dezbatere sinceră cu privire la rădăcinile actualei situații politice din interiorul blocului comunitar. El s-a referit și la „foaia de drum” aprobată vineri la Bratislava, în care sunt incluse și alte chestiuni, precum acordul cu Turcia pe tema refugiaților, sprijinul țărilor în lupta împotriva terorismului, o mai mare cooperare economică, investiții și mai multe opțiuni pentru tinerii europeni.

DailyBusiness
Și-au făcut cruce când au văzut nota de plată. Incredibil pentru ce au fost taxați patru turiști la o terasă din Italia!
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Lavinia Pîrva a făcut furori în costum de baie! Unde a mers artista împreună cu Ștefan Bănică Jr. – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Thiam, prezentat oficial la FCSB! Mihai Stoica s-a ținut de cuvânt în privința numărului. Update
Capital.ro
Adevărul despre taxa pe nuntă. Fiscul nu va taxa darul de nuntă! Ce va verifica ANAF
Playtech.ro
Cât au plătit doi români pe două şezlonguri în Albania, în august 2025? Au rămas cu un gust amar, se aşteptau la preţuri mici: „Doar trei ore”
Adevarul
Cifrele care arată că Rusia este departe de a fi câștigătoare pe câmpul de luptă. Partea ucraineană a hărții
wowbiz.ro
Încă un DIVORȚ ȘOC în România! Actrița a anunțat oficial că s-a despărțit de soțul ei după 19 ani: „Am ales să pun punct. După o perioadă de...”
Evz.ro
Rivalitatea de legendă din showbizul românesc, spre final
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Panică la bordul unui avion care venea din Spania! Pasagerii au trăit clipe de coșmar
Cancan.ro
Soțul criminal al Silvanei Dăogaru tocmai aflase că suferă de o boală teribilă. Ce s-a întâmplat cu el înainte să se sinucidă
iamsport.ro
INCREDIBIL! S-a aflat adevărul despre dezvăluirile Serenei Williams. Curajul, plătit cu sume uriașe
MediaFlux
Cererile lui Putin pentru Ucraina, ca să încheie războiul! Anunțul momentului
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Ea este Silvana Dăogaru, profesoara de 44 de ani înjunghiată mortal de soț, în Craiova. Crima, comisă în fața copilului: „Țipa fetița în casă. Au auzit strigătele de disperare”