Supendarea taxei auto va aduce pierderi de 336 mil. lei pentru Fondul pentru Mediu

Suspendarea pentru un an a plăţii taxei de poluare pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007 va aduce pierderi de 336 milioane de lei în bugetul Fondului pentru Mediu, se arată în Proiectul de ordonanţă de urgenţă propus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP) până la data de 5 februarie 2012.
Romania TV
27 ian. 2012, 10:13
Supendarea taxei auto va aduce pierderi de  336 mil. lei  pentru Fondul pentru Mediu

Astfel, potrivit sursei citate, prin suspendarea aplicării prevederilor legale menţionate, ordonanţa va avea impact asupra bugetului Fondului pentru mediu prin privarea acestuia de creşterea veniturilor rezultate ca urmare a impunerii la plată a tuturor autovehiculelor înmatriculate rulate, pentru care se transcrie dreptul de proprietate şi pentru care nu este plătită taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule/taxa pe poluare pentru autovehicule.

Suma estimată a fi pierdută pe perioada amânării este de 336 milioane lei, impactul fiind cu atât mai mare cu cât, prin reducerea valorii taxei cu până la 25% se înregistrează o diminuare suplimentară a veniturilor la bugetul Fondului pentru mediu cu o sumă estimată de 240 milioane lei.

În documentul postat pe site-ul MMP, se arată că vor exista repercusiuni asupra proiectelor prioritare de mediu în derulare sau ce ar fi putut fi finanţate de către Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). ‘Pe termen mediu şi lung, suspendarea se va constitui în instrument menit a asigura persoanelor interesate (…) o perioadă de timp echitabilă, ţinând cont de faptul că, în vederea stabilirii obligativităţii plăţii taxei sau a cuantumului exact al acesteia, sunt necesare date şi documente greu accesibile’, se menţionează în ordonanţă.

Totodată, Ordonanţa de urgenţă urmează să reglementeze situaţia persoanelor care, în urma intrării în vigoare a Legii, au achitat deja taxa pentru transcrierea dreptului de proprietate a autovehiculului. În acest caz, contribuabilii se pot adresa organelor abilitate în vederea restituirii taxei plătite, conform Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În conformitate cu Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, MMP supune dezbaterii publice Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile din lege.

Cetăţenii şi instituţiile interesate pot transmite opinii, propuneri şi sugestii în termen de 10 zile de la data publicării, respectiv până la data de 5 februarie a.c.

În şedinţa Coaliţiei de guvernământ de la începutul acestei săptămâni s-a luat decizia ca plata taxei auto în cazul autovehiculelor înmatriculate înainte de ianuarie 2007 să fie amânată cu un an pentru a da răgaz posesorilor să-şi vândă maşinile, dar şi pentru că modalitatea de aplicare nu a fost suficient înţeleasă de către aceştia, potrivit Ministerului Mediului.

Noua Lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau taxa auto, cum mai este cunoscută, precum şi normele de aplicare a acesteia, a intrat în vigoare începând din data de 13 ianuarie, la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial şi la două zile după aprobarea în Guvern a normelor care fac posibilă punerea în practică a actului normativ.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT