SUPERKOMBAT. Andrei şi Bogdan Stoica pot deveni primii fraţi care deţin titluri mondiale la kickbox

Andrei şi Bogdan Stoica pot intra în istorie ca fiind primii fraţi care deţin titluri mondiale în kickbox-ul profesionist, dacă se vor impune în confruntările programate pe 21 decembrie, la Galaţi, în marea finala a circuitului Superkombat.
Daniel Spătaru
04 dec. 2013, 14:08
SUPERKOMBAT. Andrei şi Bogdan Stoica pot deveni primii fraţi care deţin titluri mondiale la kickbox

Dacă vor reuşi să câştige confruntările programate pe 21 decembrie, la Galaţi, Andrei şi Bogdan Stoica vor imita performanţa stabilită de fraţii Vitali şi Vladimir Kliciko în boxul profesionist la categoria grea, se arată într-un comunicat al organizatorilor galei de Superkombat.

În finala de la Galaţi, Bogdan îşi apără centura mondială la categoria cruiser (92 kg), cucerită în mai 2012, în faţa bielorusului Igor Bugaenko.

Andrei va încerca să cucerească titlul mondial vacant la super cruiser (95 kg) în faţa cehului Ondrej Hutnik. Andrei Stoica a devenit challenger după ce l-a învins pe lituanianul Arnold Oborotov anul trecut, iar Hutnik şi-a obţinut locul în finală după victoria în faţa algerianului Massinissa Hamaili în noiembrie.

Vezi şi Cătălin Moroşanu, lovitură devastatoare: KO în 15 secunde. VIDEO

„Ar putea fi o premiera mondială. Fraţii Stoica nu reprezintă prima pereche de fraţi care a încercat să deţină titluri mondiale la profesionişti. Ca exemple celebre, au mai fost înainte fraţii Rony şi Ray Sefo, Giorgio şi Armen Petrosyan sau Dzevad şi Dzenan Poturak, însă doar unul dintre ei a reuşit. Pe 21 decembrie, la Galaţi, putem asista la un moment istoric pentru ţara noastră, însă fraţii Stoica vor avea doi oponenţi extrem de puternici, aşa că e greu de dat un verdict„, a declarat Eduard Irimia, preşedintele circuitului Superkombat.

„L-am urmărit pe Bugaenko, chiar la ultimul său meci. E un sportiv experimentat care foloseşte foarte mult tehnica de braţe. Nu mă tem absolut deloc, am deja aproape trei luni de antrenament şi sunt mai pregătit ca niciodată„, a spus Bogdan, care are în palmares 30 de victorii şi doar două eşecuri la profesionişti.

Cotat cu a doua şansă, în faţa unui oponentul neînvins din 2008 şi care a adunat nu mai puţin de 76 de victorii la profesionişti şi doar 9 eşecuri, Andrei este optimist că poate deveni noul campion mondial: „Ştiu deja stilul său de luptă. Fiind specialist în muay-thai, fragmentează mult meciul atunci când vine vorba de reguli K-1 şi loveşte mult la corp. Am pregătit deja o tactică specială pentru a-i anihila atuurile„.

Marea finală a circuitului Superkombat va fi transmisă în direct în aproximativ 100 de ţări de pe toate continentele. La noi, gala va fi în direct la Sport.ro şi Pro tv, în timp ce la nivel internaţional, fanii o vor putea urmări în direct la Eurosport, Fight Now TV, Epicentre, dar şi la alte televiziuni naţionale. Pe lângă fraţii Stoica, alţi patru români vor disputa super-fight-uri pe 21 decembrie: Cătălin Moroşanu, Benjamin Adegbuyi, Alexandru Lungu şi Raul Cătinaş.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Unde să mergi de Halloween: destinații înfricoșătoare cu povești despre fantome, vrăjitoare și vampiri
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Zelenski s-a impus în fața lui Putin. Ucraina a recuperat mai multe teritorii cheie
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT