Bilanţul victimelor accidentului de la supermarketul din Letonia a ajuns la 32 de morţi

Bilanţul prăbuşirii acoperişului unui centru comercial, în oraşul Riga, a ajuns la 43 de morţi, echipele de intervenţie continuând căutarea victimelor, relatează AFP.
Romania TV
22 nov. 2013, 10:03
Bilanţul victimelor accidentului de la supermarketul din Letonia a ajuns la 32 de morţi

„Pot confirma că bilanţul actual este de 43 de morţi”, a declarat Viktorija Sembele, purtătorul de cuvânt al pompierilor.

Acoperişul unui centru comercial din cartierul Zolitude, la periferia oraşului Riga, s-a prăbuşit joi seară.

Cel puţin 38 de persoane au fost rănite în incident.

La locul incidentului au fost mobilizaţi 200 de membri ai echipelor de salvare, care caută printre dărâmături.

Autorităţile nu ştiu exact câte persoane se aflau în centrul comercial Maxima în momentul accidentului.

Acoperişul centrului comercial s-a prăbuşit pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi. „Nu cunoaştem cauzele accidentului. A fost o seară tragică”, a precizat purtătorul de cuvânt al pompierilor.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT