Supraaglomeraţie în penitenciarul Codlea: 50 de deţinuţi, închişi într-o singură cameră

Infractorii închişi în penitenciarul Codlea aproape că stau unii peste alţii. Într-o singură celulă sunt închişi 50 de deţinuţi, iar gradul de ocupare este de 130%.
Romania TV
15 feb. 2013, 14:41
Supraaglomeraţie în penitenciarul Codlea: 50 de deţinuţi, închişi într-o singură cameră

Conform legii, o persoană privată de libertate are alocat un spaţiu de 6 metri cubi, dar la Penitenciarul Codlea, spaţiul alocat este de doar 4-5 metri cubi, asta din cauza supragalomerării.

„Sunt împreună cu 49 de colegi, condiţiile sunt aproximativ bune, doar că e cam supraaglomerat. Suntem cam mulţi pentru o cameră. În schimb, se compensează prin faptul că avem un program liber. Putem ieşi la aer între orele 8 şi 11”, a declarat un deţinut.

Directorul penitenciarului crede că numărul infractorilor a crescut din cauza crizei economice.

„Gradul de ocupare la Penitenciarul Codlea este de 130, 6 la sută. (….) Posibila cauză este situaţia economică a ţării la această dată şi faptul că întreaga Europă este în situaţia în care se află şi foarte mulţi dintre cei care au emigrat s-au întors în ţară”, a explicat comisarul şef de penitenciar Florin Chiş.

Penitenciarul Codlea are o capacitate de cazare de 590 de locuri, dar în celule sunt instalate în jur de 780 de paturi.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atenție Craiova, adversarul din Liga Campionilor a marcat de 8 ori în ultimul meci
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Calcule pentru românii care vor să cumpere vechime în muncă pentru pensie, în 2026. Cât va costa după majorarea salariului minim
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?