Supravieţuiri miraculoase: 61 de persoane din 65 au scăpat cu viaţă dintr-un avion în flăcări

Un avion  Fokker 100, care transporta 65 de persoane, majoritatea turişti în Birmania, s-a prăbuşit după ce un motor i-a luat foc, la câţiva kilometri de pista de aterizare. Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi mai multe au fost rănite.
Sânziana Stancu
26 dec. 2012, 14:03
Supravieţuiri miraculoase: 61 de persoane din 65 au scăpat cu viaţă dintr-un avion în flăcări

Din cei 65 de pasageri, 50 erau străini, Avionul aparţinea companiei Air Bagan, decolase din Mandalay şi se îndrepta că aeroportul Heho, din estul ţării. Ghidul care însoţea oaspeţii către populara destinaţiei turistică Inle Lake a murit în accident şi încă două persoane tot de origine birmană, inclusiv un copil de 11 ani, iar la sol a murit o alta care a fost strivită de avionul în flăcări, în timp ce se deplasa pe şosea cu bicicleta, informează Daily Mail. În urma accidentului, 11 persoane au fost rănite şi au primit îngrijiri medicale.

Oficialităţile aeroportuare au descris accidentul ca fiind o „aterizare de urgenţă”. De asemenea, un reprezentant al aeroportului a afimat că „Aeronava a fost distrusă aproape în întregime” şi că „persoanele care au scăpat cu viaţă ar trebui să se considere extrem de norocoase”.

Martorii oculari au povestit că unul dintre motoarele avionului a luat foc, iar aparatul s-a lovit cu partea respectivă de o stâncă, în timp ce făcea manevrele pentru aterizare, în apropiere de aeroportul Heho. În zonă era ceaţă.

Autorităţile aeroportuare au declarat altceva, spunând că pilotul ar fi ratat culoarul de zbor către pistă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Avionul cuprins de flăcări a reuşit până la urmă să aterizeze pe o şosea, de unde s-a oprit apoi pe un câmp. O anchetă asupra cauzelor producerii accidentului este întreprinsă de către autorităţi.

Compania Air Baga aparţine magnatului local Tay Za, cunoscut pentru legăturile sale cu fosta juntă militară. Compania dispune doar de două avioane Fokker 100, care nu se mai fabrică la ora actuală.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Impresarul a vorbit despre „Florin Maxim la FCSB”: „I s-a mărit clauza de reziliere”. Exclusiv
Capital.ro
România, lovită de un val de frig. Au fost înregistrate temperaturi de -10,5 grade Celsius. Ce urmează în următoarele zile
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT