Supriză! Cine i-ar putea lua locul lui Eduard Hellvig la șefia SRI

Eduard Hellvig (48 de ani) și-a anunțat demisia din fruntea SRI la începutul săptămânii. Înlocuitorul său ar putea fi o adevărată surpriză. 
Filip Stan
04 iul. 2023, 19:31
Supriză! Cine i-ar putea lua locul lui Eduard Hellvig la șefia SRI

Puțini și-ar imagina faptul că la șefia SRI ar putea ajunge o femeie. Ei bine, acest lucru ar putea deveni realitate, susțin surse din politica românească. Informația a fost confirmată de către Adriana Săftoiu, fost deputat PNL și fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu.

„După trei decenii de democrație, am putea considera că a venit momentul să avem o femeie director la un serviciu secret. Și dacă e să aplecăm urechea la zvonurile din târg, chiar ar putea deveni realitate”, a notat Adriana Săftoiu pe Facebook.

Anterior, Adriana Săftoiu a afirmat că demisia lui Eduard Hellvig din fruntea SRI poate avea două doar explicații.

„Când îți dai demisia dintr-o funcție publică, cu atât mai mult foarte publică – e și aici o ierarhie- sunt două motive sau explicații: fie ești promovat într-o altă funcție, fie ești în zona unde nu prea mai ai vreun rol, adică spus mai dur: ești în dizgrație, faci lucruri care deranjează, ce spui nu mai interesează decidentul căruia te adresezi. Nu există alte demisii. Excepțiile întăresc regula!”, a mai scris Adriana Săftoiu.

Eduard Hellvig, potențial candidat la prezidențiale, susținut de PSD și PNL

Eduard Hellvig a anunțat că demisionează de la șefia SRI pentru că și-a îndeplinit toate obiectivele. Acum, potrivit analiștilor, sunt șanse mari ca Hellvig să intre în politică.

„Consider că, din moment ce mi-am atins obiectivele propuse, nu există nici o rațiune pentru a continua să exercit această funcție. După cum spuneam, închei această etapă de viaţă cu satisfacţia că am făcut lucruri bune pentru cetăţeni, pentru România şi pentru SRI. Am reușit restructurarea instituției pentru a fi mai eficientă, am îndepărtat-o de politică și de moștenirea fostei Securități, și am menținut și amplificat încrederea și respectul partenerilor noștri externi, alături de care SRI luptă zi de zi pentru protejarea României.

Am promovat o nouă generație în funcțiile de conducere și am pus la dispoziția societății informațiile extrase din arhivele fostei Securități. Starea serviciului este, acum, semnificativ mai bună decât era în urmă cu 8-9 ani. Realizările publicabile, dar şi provocările mandatului se regăsesc în volumul 2 al Monografiei SRI, care acoperă perioada 2015-2023.

​Îmi amintesc acum de ceea ce spunea un important lider politic european al secolului XX – „Singurul ghid al unui om este conștiința sa. Singurul scut al memoriei sale este verticalitatea și sinceritatea acțiunilor sale. Este foarte imprudent să mergi prin viață fără acest scut, pentru că suntem atât de des luați în derâdere de eșecurile speranțelor noastre și de nerealizarea planurilor noastre. Purtând acest scut, vom fi mereu în rândul celor onorabili”.

Declaraţia de astăzi este ultima în calitate de director al Serviciului Român de Informaţii. Profesional şi sufleteşte voi fi marcat pozitiv pentru toată viaţa de această experienţă deosebit de onorantă. Emoțional şi raţional, mă voi raporta totdeauna cu respect, consideraţie şi afecţiune la motto-ul SRI – Patria, a priori!”, a comentat Hellvig.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT