Surpriză mare de la Ikea pentru milioane de clienţi! Compania schimbă regulile jocului

Schimbări importante în magazinele Ikea, după ce compania a anunțat că va extinde programul său de închiriere de mobilă pe 30 de pieţe, în condiţiile în care grupul dorește să se îndepărteze de vânzarea de produse de mobilă low-cost, care se strică repede și care sunt ulterior aruncate, ca răspuns la preocupările crescute privind impactul asupra mediului, transmite Reuters.
Romania TV
03 apr. 2019, 12:57
Surpriză mare de la Ikea pentru milioane de clienţi! Compania schimbă regulile jocului

Acest program de închiriere de mobilă a fost lansat în luna februarie. Extinderea pe 30 de pieţe a fost dezvăluită miercuri la un eveniment organizat la primul magazin Ikea „sustenabil”, deschis la Kaarst, vestul Germaniei, în anul 2017.

„Testarea oportunităţilor de închiriere este una din modalităţile prin care vrem să punem în practică strategia noastră de transformare. Modificările climatice şi consumul nesustenabil se numără printre cele mai mari provocări cu care se confruntă societatea noastră”, a declarat Jesper Brodin, directorul general al Ingka Group, compania care deţine cea mai mare parte din magazinele Ikea, scrie Agerepres.

Ikea a început deja să testeze diferite proiecte de închiriere de mobilă în Olanda, Suedia, Elveţia şi Polonia, şi intenţionează să extindă testele la 30 de pieţe începând de anul viitor. Grupul analizează de asemenea, pentru Suedia şi Elveţia, un program de furnizare de mobilă către companii pe bază de abonament, în timp ce în Olanda testează un pachet de închiriere de mobilă pentru studenţi în parteneriat cu o asociaţie locativă.

Tranziţia Ikea spre un model de economie circulară intervine într-un moment în care mulţi clienţi tineri vor să îşi reducă impactul asupra mediului, preferând să închirieze o gamă largă de articole, de la haine la automobile, în loc să le cumpere. Cel mai mare comerciant de mobilă se confruntă de asemenea cu o lipsă de entuziasm în rândul clienţilor pentru a-şi asambla singuri mobila precum şi de reducerea atractivităţii marilor magazine Ikea amplasate în general la marginea oraşelor, pe fondul exploziei comerţului online.

Magazinul Ikea din România a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010, a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea Ikea România a devenit parte din Ikea Group. Acesta deţine 367 de magazine în 30 de ţări.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT