SURPRIZĂ URIAŞĂ. Camerele care l-au filmat pe Mircea Băsescu sunt DEFECTE

Camerele folosite de Clanul Bercea pentru înregistrarea lui Mircea Băsescu nu sunt funcţionale, susţine avocatul fratelui preşedintelui, Nelu Taşcă.
Iulian Tudor
08 iul. 2014, 10:24
SURPRIZĂ URIAŞĂ. Camerele care l-au filmat pe Mircea Băsescu sunt DEFECTE

Nelu Taşcă precizează că nu a putut fi expertizată cravata cu care acuzatorii susţin că s-ar fi făcut înregistrările audio-video, pentru că aceasta nu funcţionează. Avocatul consideră că la acest moment expertiza este neclară.

„Primele concluzii ale expertului sunt acelea că nu s-a putut verifica datorită lipsei înregistrărilor originale, dacă asupra conţinutului acestora au avut loc intervenţii. Au fost depuse câteva mijloace de înregistrare care nu au putut fi utilizate. Au fost defecte. Şi cravata, şi ceasul”, a declarat avocatul lui Mircea Băsescu.

Surse judiciare au declarat luni că înregistrările video realizate de către familia lui Bercea Mondial şi pe baza cărora fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, a fost arestat preventiv pentru trafic de influenţă, au fost analizate de către experţi autorizaţi, iar aceştia au confirmat că respectivele înregistrări nu au fost trunchiate sau suprapuse astfel încât să modifice sensul celor spuse de către cei surprinşi în respectivele filmări, realizate cu o minicameră video montată în cravata sau ceasul unuia dintre protagonişti.

Lovitură DURĂ pentru Mircea Băsescu în scandalul cu clanul Bercea. DNA: Înregistrările sunt AUTENTICE

Fratele preşedintelui a fost filmat când negocia eliberarea interlopului Bercea Mondial din închisoare. Fiul acestuia, Florin Anghel, a făcut publice înregistrările în care Mircea Băsescu confirmă că a primit 250.000 de euro pentru eliberarea lui Bercea. Imaginile au ajuns la procurori şi au fost făcute publice la mijlocul lunii trecute.

Interceptările sunt elementul cheie din dosar, înregistrările fiind cele care l-au trimis pe Mircea Băsescu în spatele gratiilor în arest preventiv. Fratele preşedintelui este acuzat de trafic de influenţă în cazul lui Sandu Anghel (Bercea Mondial).

Mircea Băsescu, adus din nou la DNA. Procurorii au pus SECHESTRU pe o parte din averea fratelui preşedintelui

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
România NU poate domina Polonia, dar o poate învinge! Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Nucile sunt un aliat pentru inimă și creier. Ce au descoperit cercetătorii despre consumul zilnic
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România