Survivor România 25 aprilie 2026. Olga Barcari, una dintre concurentele care au atras atenția în actualul sezon „Survivor”, și-a încheiat aventura în competiția difuzată de Antena 1. Eliminarea a avut loc în ediția de vineri, 24 aprilie, după șase săptămâni în care a rezistat în condiții grele, departe de casă și de confortul de zi cu zi.
Bruneta a intrat în show în ediția din 13 martie și a demonstrat încă de la început că este pregătită pentru provocările dure din Republica Dominicană. Pe durata competiției, a trecut prin probe dificile, atât fizic, cât și psihic, fiind nevoită să se adapteze rapid unui stil de viață complet diferit de cel cu care era obișnuită.
În ediția în care a părăsit concursul, Olga Barcari s-a confruntat cu Marian Godină. Cei doi au ajuns în duel după perioada petrecută în Exil și au luptat pentru un loc în competiție, odată cu unificarea triburilor. Proba a fost una complexă, cu trasee solicitante și o finală bazată pe aruncări de precizie pentru doborârea totemurilor.

Marian Godină, supărat pentru că Olga Barcari i s-a adresat cu „puiule”
Deși ambii concurenți au dat tot ce au avut mai bun, Marian Godină s-a dovedit mai rapid și mai eficient, reușind să câștige duelul decisiv. Astfel, parcursul Olgăi în emisiune s-a oprit după șase săptămâni în care și-a testat limitele și și-a consolidat imaginea în fața telespectatorilor. Chiar dacă nu a ajuns până în fazele finale, evoluția ei a fost apreciată de public.
Participarea în competiție nu a venit doar cu provocări și expunere, ci și cu un câștig financiar important. Olga Barcari a fost remunerată cu 2.000 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în show.
Cum a rezistat timp de șase săptămâni în concurs, suma totală încasată de aceasta se ridică la 12.000 de euro, potrivit unor surse.
Pe lângă partea financiară, experiența din Republica Dominicană i-a adus și mai multă vizibilitate în fața publicului larg. Olga Barcari era deja cunoscută telespectatorilor și din alte proiecte TV, printre care și participarea la „Asia Express”, unde s-a remarcat prin personalitatea sa puternică.
În premieră, Adi Vasile va merge pe insulele concurenților și îi va anunța că au reușit să ajungă în acest moment la care s-au gândit încă din prima zi. Fericire, emoție, curiozitate cu privire la ceea ce va urma și siguranța că totul se va schimba într-o singură seară – vor fi sentimentele pe care cei rămași le voi trăi.

„Nu m-am gândit că voi prinde Unificarea. Mă bucur că am rămas printre cei mai buni”, va precizia Patricia Vizitiu, completată de colegul ei Cristi Boureanu: ”faptul că am reușit să ajung la Unificare înseamnă un obiectiv atins”.
Alți concurenți din ambele triburi vor puncta că această bornă a fost gândită încă de la clipa plecării din București. ”Simt că toată lumea abia așteaptă acest moment”, va puncta Aris, în timp ce Ramona Micu va preciza: ”cred că mulți dintre noi ne-am pus acest obiectiv. Sunt foarte încântată”.
Dușuri, haine curate, o masă pe cinste și stare de bine – de toate vor avea parte cei care se vor numi, pentru ultima dată, Faimoși și Războinici. Cu toate acestea, seara va avea și un punct neașteptat când Adi Vasile va da o veste incredibilă: ”Vreau să vă spun că sunteți într-o competiție. Iar acum am o informație foarte importantă pentru voi – am să vă rog să vă pregătiți pentru că veți merge cu toții la Duel”.
Prima eliminare a săptămânii va avea loc chiar la finalul acestei seri, însă nu va fi și ultima! Duminică, un alt concurent va pleca acasă, după un Duel extrem de puternic.