Suspectul crimei de la Bărbuleşti, internat în spital, dus la penitenciar

Principalul suspect în cazul omorului de la Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa, a fost internat, miercuri, la Secţia de Chirurgie a Spitalului din Slobozia, din cauza rănii de la umăr. Magistraţii Tribunalului Slobozia au decis miercuri arestarea sa preventivă pentru 29 de zile.
Romania TV
05 ian. 2012, 13:40
Suspectul crimei de la Bărbuleşti, internat în spital, dus la penitenciar

Daniel Chelu, principalul suspect în cazul omorului de la Bărbuleşti, este cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi omor calificat. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Se pare că Daniel Chelu, în vârstă de 35 de ani, din Bărbuleşi, a tras cu o armă cu alice şi a împuşcat în cap un membru al clanului rival. Acesta va fi dus, miercuri, în arestul Poliţiei Judeţene Ialomiţa.

„Justiţia să facă dreptate. Noi avem încredere în justiţie. Nu vrem să ne răzbunăm pe nimeni. Nu am ameninţat pe nimeni. Nepotul meu (victima – n.r.) nu a cerut nicio taxă de protecţie. Dacă ar fi cerut taxă de protecţie, avea o situaţie materială buna, avea case, maşini. Dar el trăia într-o casă mică, nu avea nici gard la casă. Agresorul provine dintr-o familie de cămătari”, a declarat la România TV, unchiul bărbatului decedat.

Tatăl lui Daniel Chelu a infirmat că fiul lui ar fi cămătar şi spune că familia lui nu a mai fost implicată în scandaluri şi nu a avut probleme cu poliţia. „Fiul meu nu este cămătar. Am dovezi legate de câte necazuri a făcut în Bărbuleşti familia celui decedat. Noi suntem pocăiţi, nu ne implicăm în scandaluri. Ei au dosare penale la poliţie. Dacă eram oameni răi, aveam dosare la poliţie, dar nu avem nicio hârtie care să ne incrimineze. Fiul meu nu a mai avut probleme cu legea, nu a mai primit reclamaţii. Îmi este frică de răzbunarea celor din familia celui decedat”, a spus la România TV, Vasile Chelu, tatăl lui Daniel Chelu.

În acest caz au fost arestate preventiv opt persoane, sub acuzaţiile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

Daniel Chelu a fost externat, marţi, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti şi a fost dus sub escorta Poliţiei, într-o ambulanţă, la Parchetul Tribunalului Ialomiţa, unde a fost audiat de procurori.

O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite în urma unui scandal izbucnit, duminică, între două grupuri de romi din localitatea Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa, la un moment dat fiind trase şi câteva focuri de armă. Primele cercetări ale procurorilor de la Parchetul Tribunalului Ialomiţa arătau că incidentul a început în momentul în care copiii din cele două grupuri s-au certat pe stradă, iar între părinţii acestora a izbucnit apoi un scandal. În conflict s-au folosit arme de foc şi obiecte contondente.

DailyBusiness
Guvernul a pus gând rău concediilor bugetarilor. Cine ar urma să mai primească vouchere de vacanță
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Imagini tulburătoare! Ultima apariție publică a lui Mihai Leu! Cum arăta fostul pugilist
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ilie Bolojan să-și amendeze fosta soție. Femeia a implorat instanța să-i anuleze contravenția: ”Era târziu și ploua”
Capital.ro
Călin Georgescu cutremură România. Anunțul care pune țara pe jar: Foarte curând, va părăsi România
Playtech.ro
Ţara din Europa în care nu se plătesc taxe. E un adevărat paradis, mulţi români s-ar muta aici
DailyBusiness
Dragoş Anastasiu, vicepremier: ”O să fie o ordonanţă Trenuleţ”. Guvernul pregătește majorarea TVA la 21%, iar cel la alimente la 11%. Pensiile peste 3.000 lei scad, cresc impozitele locale și prețul carburanților
Adevarul
Patru măsuri imbatabile de luptă cu evaziunea: „în primul rând, trebuie eliminate ingerințele politice. N-am auzit despre asta în CSAT”
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Perspectivă sumbră pentru România. Cum arată primul pachet de tăieri
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Mihai, un tânăr de 19 ani din Călărași, a fost găsit mort într-un pârâu. Familia crede că a fost ucis
Cancan.ro
Ținuta BIZARĂ purtată de Maria Dragomiroiu la priveghiul lui Ion Cernea. Toți au făcut ochii cât cepele!
Playsport.ro
Dacă ai mașina fabricată înainte de 2019, ar putea avea defecțiuni grave. Ce trebuie să faci rapid, conform RAR
Capital.ro
Cutremur în cazul Elena Udrea. Se prăbușește totul. Decizia cruntă a DNA
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
Încep concedierile în rândul bugetarilor! Lista instituțiilor care vor reduce drastic personalul în perioada următoare
MediaFlux
Ilie Bolojan, anunț privind pachetul de măsuri de reducere a deficitului! TVA crește la 21%, suprataxarea băncilor și a jocurilor de noroc, creșterea accizelor la tutun, alcool și combustibil: Suntem în fața unui pachet care propune o corectare a deficitului bugetar LIVE VIDEO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noua față a înșelăciunii: cum sunt măcelăriți micii antreprenori de AI-ul escrocilor