Suspectul principal în atentatele din Paris, Salah Abdeslam, face mărturisiri într-o scrisoare

Salah Abdeslam, suspectul-cheie în atentatele de la Paris din 13 noiembrie 2015 și singurul membru încă în viață al comandourilor jihadiste care au comis atacurile, s-a confesat într-o scrisoare adresată unei femei care îi trimite mesaje în închisoare, scrisoare din care cotidianul francez publică fragmente vineri.
Filip Stan
13 ian. 2017, 07:39
Suspectul principal în atentatele din Paris, Salah Abdeslam, face mărturisiri într-o scrisoare

Deținutul cel mai supravegheat din Franța de la încarcerarea lui, în 27 aprilie 2016, la Fleury-Merogis (sudul Parisului), Salah Abdeslam refuză în continuare să facă declarații judecătorilor.

„Însă într-o scrisoare nedatată, adăugată la dosarul de instrucție la 11 octombrie (2016), el se arată pentru prima dată destul de elocvent”, notează Liberation, publicând in extenso fragmente din această scrisoare, cu tot cu greșelile de ortografie.

Scrisoarea începe astfel: „Îți scriu fără să știu de unde să încep, am primit toate scrisorile tale și nu aș putea spune dacă îmi face plăcere sau nu, dar ceea ce este sigur este că ele îmi permit să petrec ceva timp în lumea exterioară”. Cu un scris mic și regulat, subliniază Liberation, Salah Abdeslam continuă: „Mai întâi, nu-mi este frică să scot la iveală ceva din mine pentru că nu mi-e rușine de ceea ce sunt și apoi ce s-ar putea spune mai rău decât ceea ce s-a spus deja”.

Citeşte şi Mesajul primit de un fost iubit de la femeia pe care a înşelat-o

„Tu ești sinceră și la fel voi fi și eu, iar dacă te întreb despre intențiile demersului tău este pentru a mă asigura că nu mă iubești ca și cum aș fi ‘un star sau un idol’, pentru că primesc mesaje de acest gen și nu sunt de acord, deoarece singurul care merită să fie adorat este Allah, Stăpânul Universului”, scrie el.

Potrivit Liberation, Abdeslam este destinatarul a numeroase misive. Totuși, Abdeslam nu i-a răspuns decât acestei femei, a cărei ultimă scrisoare a fost expediată din departamentul Cote-d’Or, vestul Franței. În pofida numeroaselor încercări ale cotidianului francez de a afla cine este femeia, mai multe surse judiciare au declarat pentru Liberation că nu știu absolut nimic despre această femeie misterioasă și nu sunt în măsură să-i confirme identitatea.

„Nu caut nici să mă ridic pe pământ, nici să semăn dezordine, nu vreau decât reformă, eu sunt musulman, adică supus al lui Allah. Ești tu supusă? Dacă nu, atunci grăbește-te să I te supui. Nu asculta oamenii, ci mai degrabă cuvintele Stăpânului tău. El te va ghida„, mai scrie Abdeslam în scrisoarea sa.

Interceptarea acestei scrisori a survenit la 11 octombrie 2016, cu o zi înainte ca avocații Frank Berton și Sven Mary să anunțe că renunță să-l mai apere, împiedicați să acționeze de muțenia lui Abdeslam, comentează Liberation.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Transfer de 1,5 milioane de euro la Universitatea Craiova! El este atacantul francez adus de la locul 5 din campionatul Portugaliei. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Vârsta de pensionare ar putea crește până la 70 de ani. Cine e vizat
Playtech.ro
Cum îţi dai seama că aparatul de aer condiţionat are mucegai? Nu mirosul urât apare prima oară
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?