Suspectul rămas în viaţă al atentatului de la Boston a fost transferat de la spital în închisoare

Suspectul, rănit dar rămas în viaţă, al atentatului din timpul maratonului de la Boston, Jokar Ţarnaev, a fost transferat vineri din spital la o închisoare din Fort Devens (statul Massachusetts), transmite Associated Press, potrivit Agerpres.
Romania TV
26 apr. 2013, 11:53
Suspectul rămas în viaţă al atentatului de la Boston a fost transferat de la spital în închisoare

Cecenul în vârstă de 19 ani a stat timp de o săptămână într-un spital din Boston, unde a primit îngrijiri medicale după ce a fost grav rănit într-un schimb de focuri cu poliţia, în care cel ce-al doilea suspect, fratele său Tamerlan, a fost ucis.

Ţarnaev este acuzat de utilizare şi complot în vederea utilizării unei arme de distrugere în masă – un dispozitiv artizanal, în speţă o bombă disimulată într-o oală sub presiune– împotriva unor persoane şi bunuri din SUA provocatoare de moarte, în timpul Maratonului de la Boston.

Jokar Ţarnaev în vârstă de 19 ani, spitalizat după o căutare de 24 de ore în Boston, este suspectat că este autorul, împreună cu fratele său mai mare ucis într-un schimb de focuri cu poliţia, al celor două atentate comise la Maratonul din Boston pe 15 aprilie, incident soldat cu trei morţi şi 180 de răniţi. Tânărul a început să răspundă întrebărilor anchetatorilor în scris, luni dimineaţă, el fiind rănit în timpul operaţiunii prin care a fost capturat de către autorităţile federale americane.

O primă audiere a fost fixată la 30 mai în faţa tribunalului federal din Boston, în procedura judiciară, potrivit Biroului Procurorului Federal. Nu este sigur dacă Jokar Ţarnaev, care este încă în stare gravă, ar putea fi prezent la audierea prevăzută la ora locală 10.00, joi, 30 mai, în faţa Tribunalului federal din Boston.

Casa Albă comunicase anterior că inculpatul nu va fi judecat de o instanţă militară de excepţie, aşa cum cer unii congresmeni republicani. Jokar Ţarnaev, cetăţean american, „nu va fi considerat inamic combatant”, a precizat Casa Albă. Tânărul va fi deferit justiţiei federale civile.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Olimpiu Moruţan suferă de alergie la ambrozie, care afectează milioane de români: „Dorm foarte greu! Este dificil”
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat